Bine ai venit!
|
| |
Pascal Ruter - Carte ficțiune-Barracuda forever - Curtea Veche Publishing
-50%

Carte ficțiune-Barracuda forever

22,50 lei 45,00 lei
Un băiețel de zece ani își însoțește rebelul bunic, pe nume Napoleon, în ultimele bătălii. Pe urmele lor, micii și marii cititori pătrund într-o poveste melancolică și amuzantă despre familie și forța noilor începuturi, cu gust de lacrimi, de Cola sorbită cu paiul și înghețată de vanilie.

Pascal Ruter (n. 1966) s-a născut și a crescut într-un cartier de la periferia de sud a Parisului. De când l-a descoperit pe Gustave Flaubert, este convins că ochii sunt făcuți pentru citit, iar mâinile, mai ales dreapta, pentru scris. De altfel, nu prea vede ce alt lucru mai interesant ar putea face decât să aștearnă cuvinte pe o pagină. Rar, când mai ia câte o pauză, îi place să se uite la filme de Charlie Chaplin, Buster Keaton, Jacques Tati și alți câțiva regizori preferați. Îi plac mai ales cărțile în care nefericirea și asprimea vieții sunt dinamitate de tot felul de giumbușlucuri și de amuzamentul situațiilor nebunești.

Este profesor de limba franceză și își petrece o mare parte din timp cu tineri între unsprezece și șaisprezece ani, pe care îi învață tot felul de lucruri fără să își bată capul prea tare și de la care are multe de învățat la rândul lui. Locuiește într-un sătuc din inima pădurii Fontainebleau.

Romanul care a emoționat o lume întreagă.

JC Lattès

Ritm alert, scriitură simplă, poezie și fantezie. Un fenomen.

Le Figaro Littéraire

Un amestec de umor nebun, tandrețe și nostalgie, care îi va mișca fără îndoială atât pe cei mici, cât și pe cei mari.

Page des libraires

O bulversantă lecție despre viață, dragoste și libertate.

Centre Presse

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Carte ficțiune-Barracuda forever - Descriere și informații

Toate o iau razna când Napoleon Veselie se hotărăște să divorțeze. Fost boxer și tânăr neliniștit de numai optzeci și cinci de ani, excentricul bunic vrea o viață nouă. Așa că dă cu pumnul în toate. Fără mănuși. Secondat de ordonanța lui, Leonard Veselie, începe o revanșă nebună împotriva disciplinei, conformismului și moderației, adică toate acele lucruri care îți taie cheful în viață.


Bunicul și nepotul se duc împreună la partide de bowling care se lasă cu scandal, comunică cifrat în esperanto și servesc familiei minciună după minciună. Irezistibilul duo adoptă un cățel cu nume ciudat, dansează pe hiturile disco ale lui Cloclo, hoinărește într-un taxi neînregistrat, sabotează agenți de vânzări și pune la cale răpirea unei vedete de radio, fiind gata-gata să dea de bucluc la tot pasul. Iar cei care vor să îl exileze pe împărat într-un cămin de bătrâni – păzea!


Pascal Ruter creează personaje delicate și năstrușnice, pe care le pune să joace într-o poveste melancolică și amuzantă despre familie și forța noilor începuturi, cu gust de Cola sorbită cu paiul și înghețată de vanilie. Cu frișcă, bineînțeles.

Anul apariției: 2021

Format: 13.0 x 20.0 cm

Număr pagini: 224

Traducere: Ioana Manolache

Autor: Pascal Ruter

Titlu original: Barracuda Forever

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0804-4