Bine ai venit!
|
| |
Yongey Mingyur Rinpoche, Eric Swanson - Carte dezvoltare personală-Bucuriile înțelepciunii - Curtea Veche Publishing
-20%

Carte dezvoltare personală-Bucuriile înțelepciunii

25,60 lei 32,00 lei
Un ghid practic de aplicare a viziunilor şi a practicilor budiste în momentele în care ne confruntăm cu provocările vieţii de fiecare zi.

Născut în 1975 la Nubri, Nepal, Yongey Mingyur Rinpoche este o stea în ascensiune în cadrul noii generații de maeștri budiști instruiți în afara Tibetului. Foarte priceput în disciplinele practice și filozofice ale vechii tradiții a budismului tibetan, este și surprinzător de familiarizat cu subiectele practice și teoretice și cu detaliile culturii moderne.

A predat aproape un deceniu în toată lumea, s-a întâlnit și a vorbit cu mulți savanți renumiți, dar și cu oameni obișnuiți dornici de a se ridica deasupra suferințelor inerente condiției umane și de a dobândi o stare de fericire permanentă. Poveștile sale adevărate, uneori comice, despre propriile dificultăți l-au făcut să fie îndrăgit de mii de elevi budiști sau nonbudiști din întreaga lume.

Eric este un economist recunoscut la nivel mondial, cu o pasiune pentru analiza celor mai eficiente modalități de utilizare a datelor pentru dezvoltare. A fost membru original al grupului inter-agenții și de experți pentru obiectivele de dezvoltare ale mileniului. În calitate de consilier principal și manager de programe al Grupului de date pentru dezvoltare al Băncii Mondiale, el a fost responsabil cu indicatorii mondiali de dezvoltare și monitorizarea globală, a fost redactor-director al Indicatorilor mondiali de dezvoltare și Atlasul dezvoltării globale și a gestionat producția principalelor baze de date statistice ale băncii. În calitate de membru al echipei de conducere superioară, a fost un reprezentant expert în numeroase comitete internaționale și grupuri de lucru la nivel înalt.

Cercetările autorului cu privire la ştiinţa de a fi fericit alcătuiesc o introducere pe înţelesul tuturor în budism.

Trycicle

Există o reală înţelepciune în această carte. Proaspătă şi clară. Mingyur Rinpoche descoperă ceea ce ar putea fi o legătură esenţială între Buddha, neuroştiinţă şi fizică. El stabileşte cu uşurinţă conexiuni între discipline complexe şi în aparenţă total diferite, invitându-ne la o călătorie vie în lumea spiritului.

Richard Gere

Mingyur Rinpoche este un maestru charismatic care are o inimă şi un zâmbet de aur… Aceasta este una dintre acele rare cărţi în care îl întâlneşti pe autor şi te molipseşti de strălucirea lui.

Lou Reed

Carte dezvoltare personală-Bucuriile înțelepciunii - Descriere și informații

Ştirile pe care le urmărim în presă şi la televizor sunt, în cea mai mare parte, negative: abundă în informaţii despre tot felul de crize, în imagini violente şi în previziuni despre catastrofe care se vor abate asupra noastră. Dar anxietatea pe care o simţim astăzi cu toţii nu este ceva nou: ea face parte din viaţa oamenilor de multă vreme. În general, reacţionăm în două feluri în faţa acestei nelinişti profunde: fie încercăm să scă­păm cumva de ea, fie cedăm sub presiunea sa. Ambele abordări creează, însă, şi mai multe complicaţii şi probleme în vieţile noastre.


Budismul oferă o a treia opţiune. Putem privi în faţă emoţiile tulburătoare şi celelalte probleme cu care ne confruntăm în viaţă, considerându-le trepte pe care le urcăm pentru a ne găsi libertatea. În loc să le respingem sau să capitulăm în faţa lor, putem să ne împrietenim cu ele, să ne croim printre ele un drum care ne va conduce la experienţa autentică a întâlnirii cu înţelepciunea noastră lăuntrică, dar şi cu încrederea, cu perspectiva limpede şi cu bucuria care se află în interiorul fiecăruia dintre noi.



Yongey Mingyur Rinpoche, unul dintre cei mai respectaţi maeştri de meditaţie tibetani ai gene­raţiei tinere, şi Eric Swanson ne oferă o călăuză spre eliberare, îmbinând sfaturi despre punerea în practică a tehnicilor tradiţionale de meditaţie budistă cu date ştiinţifice şi cu dovezi adunate de specialişti din cele mai variate dome­nii ale ştiinţei moderne, de la medici la psihologi şi neurologi. Cartea este, deopotrivă, un manual de meditaţie şi un studiu documentat care aduce dovezi solide despre efectele bene­fice ale practicilor de meditaţie tibetane.

Anul apariției: 2013

Format: 13.0 × 20.0 cm

Număr pagini: 344

Traducere: Eduard Bucescu, Corina Maftei

Autor: Yongey Mingyur Rinpoche, Eric Swanson

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-597-4