Bine ai venit!
|
| |
Dalai Lama - Carte dezvoltare personală-Ebook Cartea deșteptării - Curtea Veche Publishing
Digital

Carte dezvoltare personală-Ebook Cartea deșteptării

Pornind de la Cele Patru Adevăruri Nobile, piatra de temelie a budismului, Dalai Lama ne arată care sunt pașii necesari pentru a trăi cu adevărat în momentul prezent și pentru a îmbrățișa viața cu bucurie.

Tenzin Gyatso, al 14‑lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. S‑a născut pe 6 iulie 1935 în Taktser, un sătuc din nord‑estul Tibetului. La vârsta de doi ani, a fost recunoscut drept reîncarnarea predecesorului său, al 13‑lea Dalai Lama, fiind, prin urmare, încarnarea lui Avalokiteshvara, Buddha al Compasiunii. La vârsta de patru ani şi jumătate a fost adus la Lhasa şi instalat pe tron în calitate de şef suprem al Tibetului. Şi‑a început educaţia monahală la vârsta de șase ani şi a obţinut doctoratul în filozofie budistă la vârsta de 23 de ani.

În 1950, la un an după invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să‑şi asume puterea politică. Patru ani mai târziu, a mers la Beijing pentru negocieri de pace cu liderii chinezi. În cele din urmă, în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forţat să plece în exil. De atunci, trăieşte în Dharamsala, în nordul Indiei, acolo unde se află sediul puterii administrative tibetane.

De‑a lungul timpului, Sanctitatea Sa Dalai Lama a întreprins călătorii în peste 60 de ţări şi a purtat dialoguri la cel mai înalt nivel cu lideri ai lumii politice, lideri religioşi, dar şi cu personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice, pledând de fiecare dată pentru iubire, nonviolenţă, compasiune şi ecumenism. În semn de recunoaştere a neobositei sale strădanii, în 1989 i‑a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace. În martie 2011, Sanctitatea Sa a anunţat că se retrage din funcţia politică în favoarea unui reprezentant ales democratic, rămânând însă liderul spiritual al tibetanilor. 

Nu este suficient să mergi la biserică duminica, să-ți împreunezi mâinile pentru a te ruga preț de câteva minute, dacă, în restul timpului, comportamentul tău rămâne neschimbat. Indiferent dacă ești sau nu prezent din punct de vedere fizic într-o biserică sau o catedrală, cred că trebuie să-i faci loc învățăturii în inima ta. Acest lucru este foarte important. Doar atunci când vei căpăta experiența acestui adevăr, el va avea o valoare reală. Altfel, rămâne doar un strop de cunoaștere în mintea ta, iar când te vei confrunta cu probleme în viață, nu-ți va fi de niciun folos.

Dalai Lama

Carte dezvoltare personală-Ebook Cartea deșteptării - Descriere și informații

Oamenii au căutat mereu plăcerea. Acum, în epoca tehnologiei, distracția e la doar câteva clicuri distanță. Dar, paradoxal, se pare că suntem din ce în ce mai nefericiți. Și asta fiindcă, așa cum ne învață budismul, căutarea satisfacțiilor este ea însăși o formă a suferinței, pe care o considerăm, iluzoriu, ca fiind opusul plăcerii.

Există însă o cale de eliberare de suferință. Sanctitatea Sa Dalai Lama ne vorbește tocmai despre această cale. Îndemnurile laureatului Premiului Nobel pentru Pace la compasiune și toleranță sunt, cu siguranță, unele dintre cele mai înțelepte mesaje contemporane.

Anul apariției: 2019

Format: e-book

Traducere: Iustina Cojocaru

Autor: Dalai Lama

Titlu original: The Dalai Lama's Book of Awakening

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-0642-2