Bine ai venit!
|
| |
Ruth Ozeki - Carte ficțiune-Cartea formei și a vidului - Curtea Veche Publishing
-50%

Carte ficțiune-Cartea formei și a vidului

40,00 lei 80,00 lei
O poveste despre doliu, iubire și obsesie, despre echilibrul fragil dintre iluzii, siguranță și obstacolele apărute în cale la orice pas.

RUTH OZEKI este scriitoare, regizoare și preoteasă Zen budistă. A debutat cu romanul "My Year of Meats" în 1998. Au urmat "All Over Creation" (2003) și "A Tale for the Time Being" (2013), pentru care a câștigat LA Times Book Prize și a fost nominalizată la Booker Prize și la National Book Critics Circle Award. Romanele ei au fost traduse în peste treizeci de țări și s‑au făcut remarcate pentru capacitatea de a îmbina subiecte aparent eterogene în forme narative hibride și intense din punct de vedere stilistic. Pornind de la realitate – politicile de mediu, știință și tehnologie, religie și capitalism –, Ozeki a reușit să facă în fiecare dintre cele cinci cărți publicate o călătorie într‑un imaginar vibrant și înduioșător. 

Cel de‑al patrulea roman, "Cartea formei și a vidului", a câștigat Women’s Prize for Fiction, Massachusetts Book Award, BC and Yukon Book Prize și Julia Ward Howe Prize for Fiction. 

Ruth Ozeki a scris și o carte de memorii, "The Face: A Time Code", și a realizat un documentar numit "Halving the Bones". 

O parabolă Zen budistă și borgesiană despre consumerism.

The New York Times

Ozeki reușește să cuprindă subiecte dificile în povești pline de căldură, cu detalii sociale observate lucid.

The Washington Post

Un roman exemplar, care nu se va sfârși niciodată; va trăi în tine atât timp cât există speranță, cuvinte și nevoie de comuniune. Aceasta este Ruth Ozeki în cea mai bună formă a ei, ludică și incandescentă.

Junot Díaz

O poveste fascinantă despre legătura dintre oameni și puterea salvatoare a artei.

The Observer

E greu să nu-ți placă umorul calm, sec și metodic și inteligența lui Ozeki, relația ei de dragoste cu limbajul, jazzul și absurdul, optimismul precaut și parodia ei blândă.

The Guardian

O imagine grăitoare a unei familii care are de înfruntat încercări inimaginabile și o meditație profundă despre puterea cărților de a oglindi haosul lumii și de a-i reda semnificația și ordinea. În Cartea formei și a vidului, Ozeki face din plin dovada compasiunii și a originalității sale.

Dave Eggers

Dacă nu ai mai reușit să citești ficțiune în ultimii ani, lasă Cartea formei și a vidului să îți arate drumul spre casă.

David Mitchell

Nimeni nu mai scrie ca Ruth Ozeki – cartea asta e un triumf! Ne frânge inima și ne-o repară.

Matt Haig

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Carte ficțiune-Cartea formei și a vidului - Descriere și informații

Câștigătoare Women's Prize for Fiction 2022
Massachusetts Book Award
BC and Yukon Book Prize
Julia Ward Howe Prize for Fiction

După moartea tatălui său, Benny Oh, un băiat de treisprezece ani, începe să audă voci care aparțin lucrurilor din casă – un adidas, o decorațiune de Crăciun stricată, o frunză de salată ofilită. Nu înțelege ce-i spun lucrurile, dar le simte tonul și emoția – unele sunt blânde, ca un murmur plăcut, altele sunt furioase ori pline de durere. Când mama lui, Annabelle, cedează tot mai mult în fața suferinței, vocile cresc în intensitate. Căutând refugiu în liniștea unei mari biblioteci publice, unde obiectele sunt bine-crescute și știu să vorbească în șoaptă, Benny descoperă o lume nouă și bizară, învățând să pună întrebările importante, să asculte lucrurile care contează cu adevărat și să-și găsească propria voce în multitudinea de voci din jurul lui.

Deopotrivă o critică a societății de consum, o profundă introspecție în natura umană și o meditație despre compasiune, maturizare și puterea cărților, romanul are multiple chei de lectură, stârnind ecouri diferite în fiecare cititor în parte.

Anul apariției: 2023

Format: 13 × 20 cm

Număr pagini: 528

Traducere: Edith Negulici

Autor: Ruth Ozeki

Titlu original: The Book of Form and Emptiness

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1525-7

Cartea formei și a vidului - Cărți asemănătoare