Bine ai venit!
|
| |

Cărțile întregesc viața

Cum scriem și cum citim despre știință
85,00 lei
Mai mult decât alte cărți ale lui Dawkins, volumul de față scoate în evidență stilul seducător, pasional și, acolo unde e cazul, incisiv, și, pe de altă parte, rigurozitatea logică ale celui mai cunoscut popularizator al științei.

Clinton Richard Dawkins, (născut 26 martie, 1941, Nairobi, Kenya) este un eminent etolog britanic, biolog evoluționist și autor. Profesor la Catedra pentru Popularizarea Științei „Charles Simonyi” din cadrul Universității Oxford, din anul 1995 până în anul 2008, în prezent se află în fruntea Fundației Richard Dawkins pentru Rațiune și Știință.


Richard Dawkins s-a afirmat pentru prima dată în anul 1976, odată cu publicarea primei sale cărți, Gena egoistă, care promova o concepție despre evoluție centrată pe genă, și a introdus în vocabular termenul de memă, contribuind astfel la întemeierea domeniului memeticii.


În 1982 a adus o importantă contribuție la dezvoltarea științei evoluției prin teoria sa, prezentată în cartea Fenotipul extins (The Extended Phenotype), conform căreia manifestările fenotipice nu sunt limitate la nivelul organismului, ci se extind în mediu, incluzând și corpul altor organisme.


De atunci pînă în prezent a publicat un număr important de cărți despre evoluție, cu mare succes la public, luând totodată parte la o serie de talk-show-uri având ca temă biologia evoluționistă, creaționismul și religia.


Dawkins este ateu, umanist și, în calitate de comentator al științei, religiei și politicului, printre cei mai renumiți intelectuali vorbitori de limbă engleză.


Ca o analogie la celebrul "Buldogul lui Darwin", cum era supranumit Thomas Huxley, modul înflăcărat cu care apără teoria darwinistă a evoluției i-a conferit lui Richard Dawkins apelativul de "Rottweiler-ul lui Darwin".

Pentru mine și mulţi alţii, una dintre cele mai extraordinare teme ale lui Dawkins, prezentă în toate lucrările sale, este posibilitatea identificării unor asemănări profunde între viaţă și minte.

Steven Pinker

Puse cap la cap, ideile de aici formează un întreg armonios care oferă o vedere panoramică asupra vieţii intelectuale a lui Dawkins.

The Spectator

Autorul nu se mulţumește să scrie despre cărţile altora, ci se folosește de acest pretext pentru a-și susţine propriile idei originale, iar textele lui sunt mici capodopere literare.

Jerry Coyne

Printre altele, Dawkins îi celebrează pe cei care au curajul să scrie despre cum au reușit să adopte calea raţională, pe cei care apără adevărurile știinţifice și rigoarea analitică în faţa șarlatanilor.

Stephen Litten

Dawkins scrie despre știinţă cu un talent impresionant.

The Sunday Times

Mulţi oameni de știinţă scriu bine, dar niciunul nu scrie ca el. Facem cunoștinţă cu Dawkins profesorul, savantul, polemistul, glumeţul, estetul, poetul, autorul de opere satirice, empaticul, dar și cu Dawkins indignatul, vânătorul de superstiţii și, mai presus de toate, cu Dawkins omul de știinţă.

Areo Magazine

Vei fi încântat atât de claritatea gândirii și a stilului său, cât și de măreţia viziunii sale asupra planetei Pământ.

Mark Cocker

Cărţile întregesc viaţa este o colecţie încântătoare de eseuri, recenzii, prefeţe, pamflete și dialoguri, în care talentul și pasiunea se îmbină cu o cunoaștere impresionantă.

Matt Ridley

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Cărțile întregesc viața - Descriere și informații

Cartea debutează cu savuroasa conversație dintre Dawkins și astrofizicianul Neil deGrasse Tyson despre cum le putem schimba oamenilor modul de gândire, o binevenită introducere la temele majore abordate în continuare: evoluția omului, religia, ateismul, expansiunea universului, importanța studierii biologiei, intoleranța intelectuală și altele. Implicit, autorul ne îndeamnă să punem la îndoială totul, să ne eliberăm de prejudecăți, să ne formăm o gândire critică și creativă. Sarcasmul său bine-cunoscut se îndreaptă spre cei care se încăpățânează să dovedească faptul că evoluționismul greșește. Demonstrează, totodată, cât de periculoase sunt anumite teorii pentru societate. Entuziasmul său este neobosit și contagios, iar opiniile lui ne rămân întipărite în minte multă vreme după ce am închis cartea.

Anul apariției: 2023

Format: 15 × 23 cm

Număr pagini: 536

Traducere: Bogdan Ghiurco

Autor: Richard Dawkins

Titlu original: Books Do Furnish A Life. Reading and Writing Science

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1508-0