Bine ai venit!
|
| |
Ross Campbell, Gary Chapman - Carte dezvoltare personală-Ebook Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor - Curtea Veche Publishing
Digital

Carte dezvoltare personală-Ebook Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor

Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, îşi exprimă şi receptează cel mai bine iubirea într‑un limbaj propriu. Oricât de mult ar fi iubiţi de părinţi, copiii nu ştiu acest lucru de la sine. De aceea este foarte important ca părinţii să descopere şi să înveţe principalul limbaj de iubire al copiilor lor.

ROSS CAMPBELL (1936–2012) a fost psihiatru și un reputat consilier pentru relațiile dintre părinți și copii. A fondat Southeastern Counseling Center din Chattanooga, Tennessee, instituție al cărei director a fost până în 1996. În 1997, a fost numit de guvernatorul statului Tennessee în consiliul de conducere al Trustees of Mocasin Bend Mental Health Institute. A fost profesor asociat la catedra de pediatrie și psihiatrie a Colegiului de Medicină din cadrul University of Tennessee.

GARY CHAPMAN este unul dintre cei mai renumiţi consilieri din lume pe probleme de familie. Deţine o diplomă de licenţă şi una de master în antropologie, obţinute la Wheaton College şi Wake Forest University. A susţinut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary şi a absolvit o serie de cursuri postuniversitare la University of North Carolina şi la Duke University.

De aproape 50 de ani, susţine în faţa unui larg auditoriu conferinţe pe teme de mariaj şi de educaţie a copiilor şi oferă consiliere pentru cupluri în ședințe private. A publicat zeci de cărţi, faimoase fiind cele din seria „Cele cinci limbaje“, care au devenit bestsellere și au fost extinse ca tematică, nu doar pentru cupluri, ci şi pentru persoane singure, adolescenţi, copii şi părinţi.

Este realizatorul unei emisiuni radiofonice intitulate A Love Language Minute şi gazda unui program de sâmbăta dimineaţa cunoscut sub numele de Building Relationships with Dr. Gary Chapman, ambele fiind difuzate prin intermediul a peste 400 de posturi de radio din SUA. Este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church Winston-Salem, Carolina de Nord. El şi soţia sa, Karolyn, sunt căsătoriţi de mai bine de 60 de ani şi au doi copii.

Carte dezvoltare personală-Ebook Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor - Descriere și informații

Prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului dumneavoastră – timpul acordat, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile sau mângâierile fizice –, îi veţi putea transmite în mod eficient şi necondiţionat sentimente de respect, afecţiune şi implicare totală, care vor avea o mare rezonanţă în sufletul său.

Atunci când sunt pregătiţi cum trebuie, părinţii pot folosi aceste limbaje pentru a comunica cu copiii lor, pentru că atunci când copilul simte că este iubit, nu numai ca îi veţi satisface cea mai profundă nevoie emoţională, dar va fi mult mai receptiv la sfaturile şi îndrumările dumneavoastră ca părinţi.


Cartea lui Gary Chapman și Ross Campbell este un dar neprețuit pentru părinți, de care se vor bucura însă, în primul rând, copiii. Pentru că lecția cea mai importantă pe care o putem învăța din această lucrare ar putea fi rezumată astfel: la fel de important ca a-ți iubi copiii este să știi cum să-i iubești, adică să-i faci să se simtă iubiți, să înțelegi și să vorbești „dialectul“ iubirii lor. Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor cuprinde o serie de analize revelatoare ale diferitelor moduri de exprimare a iubirii și conține sfaturi practice, utile pentru a recunoaște, de la vârstele cele mai fragede, limba în care copiii înțeleg iubirea.

Anul apariției: 2018

Narator Audiobook: Zory David

Format: Ebook și Audiobook

Traducere: Irina-Margareta Nistor

Autor: Gary Chapman, Ross Campbell

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-1002-3, 978-606-44-0328-5