Corupția ucide?
Când resursele sunt limitate, iar toată lumea este într-o luptă acerbă cu toată lumea, participarea la coruperea instituțiilor ne apare fiecăruia drept o strategie de supraviețuire. Nu mai contează că în final vom pierde cu toții. Acolo unde corupția este endemică, majoritatea serviciilor publice nu mai servesc publicul.
Consecințele negative ale corupției nu sunt epuizate doar de faptul că resursele au fost deturnate de la destinatarii legitimi. O consecință mai puțin evidentă, dar insidioasă, este slăbirea încrederii participanților la contractul social în dezirabilitatea regulilor stabilite.
În ciuda faptului că se vorbește foarte des despre corupție în spațiul public românesc, conceptul ei rămâne unul controversat, cu multiple sensuri și semnificații care deseori sunt greu de reconciliat.
Corupția ucide? - Descriere și informații
Textele acestui volum colectiv abordează problema corupţiei după chipul şi asemănarea autorilor lor: analitic, speculativ, narativ, emoţional, la rece şi la cald. Cei 11 autori abordează cauzele şi formele de manifestare ale corupţiei şi fac clarificări conceptuale. Analiazează corupţia prin prisma relaţiei dintre sfera morală şi cea politică şi prin prisma raportului dintre individ şi sistemul de guvernare. Și nu în ultimul rând, îşi povestesc propriile victorii şi înfrângeri.
Texte de: Diana Margarit, Cristi Danileţ, Laurenţiu Ungureanu, Radu Ghelmez, Dragoş Dodu, Alec Bălăşescu, Dorina Pătrunsu, Emilian Mihailov, Șerban Marinescu, Raluca Feher, Oana Zamfirache.
Anul apariției: 2019
Format: 13.0 x 20.0 cm
Număr pagini: 162
Autor: Ed. coord. Oana Zamfirache
Format ediție: Paperback
ISBN : 978-606-44-0421-3