Bine ai venit!
|
| |
Gerd Gigerenzer - Cum să rămâi inteligent într-o lume smart - Curtea Veche Publishing
-20%

Cum să rămâi inteligent într-o lume smart

De ce mintea umană încă este superioară algoritmilor
63,20 lei 79,00 lei
O lume a viitorului nu presupune supremația computerelor, ci o mai bună înțelegere a capacităților acestora și modalități de a evita să fim manipulați de algoritmi și de cei care îi creează în încercarea de a profita de pe urma noastră.

Gerd Gigerenzer este un psiholog german care studiază raționalitatea limitată și euristica în procesul de luare a deciziilor. Încearcă să afle cum fac oamenii deducții, având în vedere timpul limitat și cunoștințele lor la fel de limitate. Este de părere că, într-o lume în care domnește nesiguranța, teoria probabilităților nu este suficientă, așadar trebuie să folosim și euristica. În 1977, Gigerenzer și-a obținut doctoratul în psihologie la Universitatea din München, disciplină pe care a și predat-o la numeroase universități din Germania și din Statele Unite.

O analiză ingenioasă a diferitelor faţete ale inteligenţei artificiale, acoperind teme extrem de complexe, explicate pe înţelesul tuturor. O perspectivă semnificativă pentru oricine s-a săturat să fie bombardat cu clișee și exagerări privitoare la acest domeniu.

Gary Klein

Esenţială pentru noi, toţi cei expuși la tehnologia care ne modelează comportamentul, în loc să ne satisfacă nevoile.

Morning Star

O carte edificatoare, scrisă cu pasiune și convingere. Ne dezvăluie setea autocratică, naivitatea politică și tertipurile comerciale din spatele ascensiunii inteligenţei artificiale.

The Times

O lectură foarte convingătoare.

The Times

Gigerenzer se bazează pe cercetări actuale și exemple din viaţa personală pentru a vorbi pe înţelesul tuturor despre pericolele și limitele inteligenţei artificiale.

New Scientist

Cei îngrijoraţi de evoluţia inteligenţei artificiale vor dormi mai bine după ce vor citi explicaţiile inteligente de aici.

Publishers Weekly

Autorul explică de ce devenim dependenţi de tehnologie și ne arată cum să scăpăm de controlul digital. O carte bine documentată, captivantă și revelatoare.

Library Journal

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Cum să rămâi inteligent într-o lume smart - Descriere și informații

Într-o lume saturată de tehnologie, este firesc să ne întrebăm dacă vom fi complet înlocuiți de roboți și dacă sistemele de monitorizare ne vor urmări la fiecare pas. Gerd Gigerenzer ne asigură că nu se va întâmpla așa ceva. Cu toate că s-a dezvoltat într-un ritm impresionant în ultimii ani, inteligența artificială nu va putea să ni se substituie în totalitate: multe dintre activitățile noastre nu urmează reguli precise și abundă în incertitudine.

Algoritmii nu funcționează în situații complexe, cum ar fi domeniul social. E adevărat, un computer poate să ne învingă la șah și la alte jocuri cu reguli bine definite, însă nu e la fel de bun când vine vorba să ne descopere partenerul ideal, să controleze un vehicul în orice condiții de trafic și nici nu e capabil diferențieze între contextele și sensurile diverselor imagini și texte.

Anul apariției: 2023

Format: 15 × 23 cm

Număr pagini: 448

Traducere: Mihaela-Andra Matei

Autor: Gerd Gigerenzer

Titlu original: How to Remain Smart in a Smart World

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1478-6