Bine ai venit!
|
| |
Dale Carnegie - Carte dezvoltare personală-Cum să te bucuri de viață și de job - Curtea Veche Publishing
-20%

Carte dezvoltare personală-Cum să te bucuri de viață și de job

36,00 lei 45,00 lei
Carnegie se folosește de povești auzite sau de experiențe proprii și dă numeroase exemple prin care să devii mai conștient de felul în care îți trăiești viața, ca să te trezești, să te redescoperi, să afli cine ești.

Dale Carnegie (24 noiembrie 1888), pe numele lui real Dale Carnagey, s‑a născut într‑o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men's Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX‑lea. În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său.

Recunoscut recent de către Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.

Dale Carnegie te învață lucruri importante despre viață, prin povești simple, de zi cu zi.

goodreads.com

Unul dintre cele mai tragice lucruri pe care le-am văzut în natura umană este acela că tindem să amânăm viaţa. Noi toţi visăm la grădina magică de trandafiri aflată la orizont, în loc să ne bucurăm de trandafirii care înfloresc sub fereastra noastră chiar acum.

Dale Carnegie

Această carte te ajută să conștientizezi ceea ce faci greșit și să o iei de la capăt, cu o gândire complet nouă.

mouthshut.com

Carte dezvoltare personală-Cum să te bucuri de viață și de job - Descriere și informații

Ideea de la care pornește Dale Carnegie în această carte este aceea că tindem să amânăm să ne trăim viața, să ne proiectăm viitorul fără să fim conștienți că prezentul ne scapă printre degete. Soluția lui este aceea care a fost propusă încă de pe vremea poetului latin Horațiu – „Carpe diem!“. Trăiește clipa, fiecare clipă, acasă și la locul de muncă, în momentele de intimitate sau în cele în care relaționezi cu cei din jur.


Pornind de la identificarea lucrurilor care te fac fericit sau trist, mulțumit sau nemulțumit, relaxat sau stresat, vei fi mai prezent în viața ta, îți vei privi cu alți ochi jobul și vei învăța să iubești din nou ceea ce te înconjoară. Vei afla coordonatele prin care să-ți însușești o gândire nouă și prin care să ai o atitudine care să te facă fericit, indiferent de circumstanțele exterioare.

Anul apariției: 2020

Format: 14.5 x 20.5 cm

Număr pagini: 232

Ediția: a III-a

Traducere: Marius Chițoșcă, Adriana Ciorbaru

Autor: Dale Carnegie

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0564-7