Bine ai venit!
|
| |
Dale Carnegie, Dale Carnegie & Associates - Carte dezvoltare personală-Ebook Cum schimbarea aduce succesul - Curtea Veche Publishing
Digital

Carte dezvoltare personală-Ebook Cum schimbarea aduce succesul

Ce face un aspirant la succes atunci când planurile sale nu dau roade? Dale Carnegie pare să aibă răspunsul, fiindcă transformă eșecul din tinerețe într-o rețetă nouă, spectaculoasă, prin care le insuflă curaj tuturor. El aplică în afaceri idei care schimbă mentalități învechite și aduc în scenă rolul de lider prietenos, empatic, mereu senin.

Dale Carnegie (24 noiembrie 1888), pe numele lui real Dale Carnagey, s‑a născut într‑o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men's Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX‑lea. În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său.

Recunoscut recent de către Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.

DALE CARNEGIE & ASSOCIATES, INC. a fost înfiinţată în 1912 și își are sediul în orașul New York. Compania oferă cursuri și pregătire în domeniul leadershipului, al vânzărilor și în PR, punând accent pe comunicare și relaţiile interumane. În seria Dale Carnegie, la Curtea Veche Publishing au mai apărut: Secretele succesului (Dale Carnegie); Cum să vorbim în public (Dale Carnegie); Secretele celor trei maeștri ai succesu-lui pentru a-ți schimba viața (Dale Carnegie, Joseph Murphy, Napoleon Hill); Stand & Deliver (Dale Carnegie® Training); Rezolvă conflictele din viața ta (Dale Carnegie & Associates); Cum schimbarea aduce succesul (Dale Carnegie & Associates); Cum să te bucuri de viață și de job; Secretele succesului în era digitală (Dale Carnegie & Associates, Brent Cole); Cum să devii un lider eficient (Dale Carnegie & Associates); Tehnici de a vinde (Dale Carnegie & Associates, Michael Crom, J. Oliver Crom); Liderul poți fi tu (Dale Carnegie & Associates, Stuart R. Levine, Michael A. Crom); Ascultă! (Dale Carnegie & Associates).

Unul dintre principiile fundamentale ale lui Carnegie este că oamenii își pot schimba atitudinea când își schimbă comportamentul. Dacă ești speriat sau îngrijorat, poți depăși aceste sentimente comportându-te de parcă ai fi încrezător și liniștit.

Tom Sant

În biroul meu nu o să vezi diploma de licență pe care am primit-o de la University of Nebraska, nici pe cea de master de la Columbia University, ci o să observi certificatul pe care l-am luat de la cursurile lui Dale Carnegie.

Warren Buffett

Unul dintre aspectele comune ale succesului este dăruirea. Pentru ea trebuie să muncești ca să răspândești entuziasmul în rândul angajaților, așa cum recomandă Dale Carnegie.

Tom Peters

Carte dezvoltare personală-Ebook Cum schimbarea aduce succesul - Descriere și informații

Dacă îți dorești să atingi succesul construind un sistem de management bazat pe încredere, respect reciproc și solidaritate, Dale Carnegie îți oferă încă o dată ideile de care ai nevoie ca să excelezi. În aceste pagini, principiile succesului sunt prezentate în așa fel încât te vor inspira să le adaptezi eficient nevoilor tale și ale celor din jur.

Drumul spre succes e pavat cu schimbări drastice. Așa că rolul tău este să le ușurezi experiența celor cu care lucrezi, să le demonstrezi că reușitele se ating prin colaborare și să îi încurajezi să gândească diferit, pentru că doar scoase la lumină diferențele de opinie pot să ducă la proiecte memorabile. Dacă scopul tău este să creezi o atmosferă plăcută pentru angajați și să îi faci să se simtă mai degrabă prietenii tăi, înseamnă că vei găsi aici răspunsuri care să îți dezvolte calitățile de lider.

Anul apariției: 2020

Format: e-book

Copertă: Gabi Toma

Traducere: Irina Constantin

Autor: Dale Carnegie & Associates

Titlu original: Embrace Change for Succes

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-0553-1

Cărți de același autor