Bine ai venit!
|
| |
Rajiv Mehrotra, Dalai Lama - Carte dezvoltare personală-Dalai Lama: Despre fericire, viață și multe altele - Curtea Veche Publishing
-25%

Carte dezvoltare personală-Dalai Lama: Despre fericire, viață și multe altele

Conversaţii cu Rajiv Mehrotra
33,75 lei 45,00 lei
Cu o candoare dezarmantă și o profundă empatie pentru căutările învățăcelului său, unul dintre cei mai liberi oameni ai timpurilor noastre apăsătoare împărtășește din înțelepciunea sa fără vârstă tuturor celor dornici să își croiască drumul în viață în spiritul armoniei și al liniștirii.

Rajiv Mehrotra (n. 4 martie 1953, Delhi, India) este un scriitor, producător TV și regizor de film documentar, discipol apropiat al lui Dalai Lama, pentru care ocupă postul de secretar al Fundației pentru Responsabilitate Universală (furhhdl.org), apărută prin intermediul Premiului Nobel pentru Pace. A fost prezentatorul unuia dintre cele mai longevive talk show-uri televizate din India, In Conversation. Cele nouă cărți scrise de el au în centru spiritualitatea, iar cele peste 600 de filme ale lui au primit peste 300 de premii naționale și internaționale.

Tenzin Gyatso, al 14‑lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. S‑a născut pe 6 iulie 1935 în Taktser, un sătuc din nord‑estul Tibetului. La vârsta de doi ani, a fost recunoscut drept reîncarnarea predecesorului său, al 13‑lea Dalai Lama, fiind, prin urmare, încarnarea lui Avalokiteshvara, Buddha al Compasiunii. La vârsta de patru ani şi jumătate a fost adus la Lhasa şi instalat pe tron în calitate de şef suprem al Tibetului. Şi‑a început educaţia monahală la vârsta de șase ani şi a obţinut doctoratul în filozofie budistă la vârsta de 23 de ani.

În 1950, la un an după invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să‑şi asume puterea politică. Patru ani mai târziu, a mers la Beijing pentru negocieri de pace cu liderii chinezi. În cele din urmă, în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forţat să plece în exil. De atunci, trăieşte în Dharamsala, în nordul Indiei, acolo unde se află sediul puterii administrative tibetane.

De‑a lungul timpului, Sanctitatea Sa Dalai Lama a întreprins călătorii în peste 60 de ţări şi a purtat dialoguri la cel mai înalt nivel cu lideri ai lumii politice, lideri religioşi, dar şi cu personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice, pledând de fiecare dată pentru iubire, nonviolenţă, compasiune şi ecumenism. În semn de recunoaştere a neobositei sale strădanii, în 1989 i‑a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace. În martie 2011, Sanctitatea Sa a anunţat că se retrage din funcţia politică în favoarea unui reprezentant ales democratic, rămânând însă liderul spiritual al tibetanilor. 

Oricine vrea să obţină fericirea şi să evite suferinţa. Atunci când ne amintim că ceilalţi sunt în număr infinit, iar tu eşti doar unul singur, indiferent cât de superior eşti, ceilalţi devin mai valoroşi. Şi dacă ai o oarecare putere de judecată, vei descoperi că merită să te sacrifici pentru binele celorlalţi. O singură persoană nu trebuie să sacrifice un număr infinit de alte persoane pentru binele său personal.

Dalai Lama

Carte dezvoltare personală-Dalai Lama: Despre fericire, viață și multe altele - Descriere și informații

Realizate pe parcursul a douăzeci de ani, interviurile care alcătuiesc volumul Dalai Lama: Despre fericire, viaţă şi multe altele. Conversaţii cu Rajiv Mehrotra creează un profil extrem de interesant al acestui mare lider religios, al problemelor cu care se confruntă întreaga lume de azi, cât şi al abordării budiste a existenţei.

Dalai Lama îi oferă cititorului răspunsuri de multe ori inedite la întrebări despre rolul religiei în lumea modernă, starea de iluminare perfectă, suferinţă, calea spiritualităţii, karma, reîncarnare, nirvana, conştiinţă, puterea meditaţiei şi a vizualizării, arta tibetană a antrenării minţii şi ştiinţa minţii.

„Dalai Lama ascultă şi vorbeşte cu oricine. Mulţi aşteaptă răbdători ore, săptămâni sau chiar ani pentru câteva momente petrecute împreună cu el. Abordează fiecare conversaţie cu răbdare, concentrare şi cu un mare respect pentru persoana din faţa sa. Fie că este vorba de nou-veniţii din Tibet, care îşi riscă de multe ori viaţa pentru a ajunge la Dharamsala doar pentru a-l privi un pic, sau de oameni obişnuiţi pe care îi întâlneşte în călătoriile sale prin toată lumea, fie că sunt politicieni versaţi sau jurnalişti cu experienţă, tineri călugări sau stagiari agitaţi, oameni de ştiinţă sau filozofi, atei sau oameni profund religioşi, un cerşetor de pe stradă sau un mare om de afaceri — pentru Dalai Lama toţi sunt oameni ce îşi doresc fericirea şi vor să evite suferinţa.“

Rajiv Mehrotra

Anul apariției: 2019

Format: 14.0 x 21.0 cm

Număr pagini: 208

Ediția: a II-a

Traducere: Biatrice Rusu

Autor: Dalai Lama, Rajiv Mehrotra

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0181-6