Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare
Idei simple pentru prezentări de succes
31,20 lei
39,00 lei
Dezvoltă-ţi abilităţile de comunicare explică felul în care vă puteţi dezvolta abilitatea de a-i face pe alţii interesaţi de ideile voastre. Pe lângă informaţiile practice legate de dezvoltarea unor abilităţi excelente de prezentare, volumul îi motivează pe cititori să îşi aprofundeze cunoaşterea propriei persoane. Cartea promovează deprinderi de planificare, pregătire, exersare şi proiecţie, informaţiile fiind însoţite de glume şi exerciţii.
Roz este un orator desăvârşit, iar prezentările sale sunt un exemplu de profesionalism
Jill Sweetman
Abilitatea de a susţine prezentări de succes este esenţială. Indiferent de domeniul în care activaţi sau cât de bine vă faceţi datoria, dacă nu vă remarcaţi într-un grup de persoane şi nu îi convingeţi să privească lucrurile din punctul vostru de vedere, ideile în care credeţi pier.
Roz Townsend
Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare - Descriere și informații
Când te-ai plictisit ultima oară la un șir interminabil de proiecții cu scris mărunt? Dacă te temi că și prezentările tale ar putea arăta așa, dacă te confrunți cu anxietatea vorbirii în public sau dacă pur și simplu vrei să adaugi un strop de verb și de culoare discursurilor tale, ții în mână ghidul potrivit.
Roz Townsend te va învăța să îți seduci auditoriul. Îți va arăta că reușita unei prezentări depinde nu numai de cât de corect este elaborată, ci și de cum îi convingi pe ascultători să adere la ideile tale. Și te va învăța să te cunoști, pentru că succesul este de partea celor care evaluează în mod realist cum sunt percepuți și își adaptează stilul în funcție de feedback. Într-o manieră prietenoasă și accesibilă, susținută de anecdote și exerciții, cartea îți va arăta tot ce trebuie să știi despre pla ni-ficare, pregătire, exersare și anticipare, pentru ca următoarea ta prezentare să iasă din mulțime.
Anul apariției: 2019
Format: 13.0 × 20.0 cm
Număr pagini: 120
Ediția: a II-a
Traducere: Marius Chitoşcă
Autor: Roz Townsend
Format ediție: Paperback
ISBN : 978-606-44-0203-5
Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare - Cărți asemănătoare