Dilibau

Copilului meu, această carte i s-ar părea de genul fantastic sau suprarealist (dacă ar ști ce înseamnă asta). I-ar veni greu să creadă că au existat copii capabili de șotiile, năzbâtiile, drăcoveniile și obrăzniciile descrise aici. Pe mine și pe cei din generația mea, însă, povestirile Cristianei Belodan ne transportă înapoi în timp, pe vremea când, mici draci nesupravegheați ce eram, puteam să punem la cale cu succes tot felul de blestemății de îngrozit adulții. Pe de altă parte, odrasle de față bisericească, autoarea și fratele ei, numit cu drag Dilibau, sunt cel mai bun exemplu de „să nu faci ce fac copiii popii“.