Bine ai venit!
|
| |
Daniel Goleman, Dalai Lama - Carte dezvoltare personală-Emoții vindecătoare - Curtea Veche Publishing
-20%

Carte dezvoltare personală-Emoții vindecătoare

Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate
40,00 lei 50,00 lei
O serie de întrebări fundamentale despre natura minții, emoții și legătura lor cu corpul, la care câțiva oameni de știință cunoscuți au încercat să răspundă în dialog cu Dalai Lama în cadrul unor întâlniri desfășurate la Dharamsala, în India.

Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science.

A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreședinte al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations din cadrul Rutgers University, care se ocupă cu identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competențelor emoționale. Drept recunoaștere a eforturilor sale de popularizare a științelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.

Tenzin Gyatso, al 14‑lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. S‑a născut pe 6 iulie 1935 în Taktser, un sătuc din nord‑estul Tibetului. La vârsta de doi ani, a fost recunoscut drept reîncarnarea predecesorului său, al 13‑lea Dalai Lama, fiind, prin urmare, încarnarea lui Avalokiteshvara, Buddha al Compasiunii. La vârsta de patru ani şi jumătate a fost adus la Lhasa şi instalat pe tron în calitate de şef suprem al Tibetului. Şi‑a început educaţia monahală la vârsta de șase ani şi a obţinut doctoratul în filozofie budistă la vârsta de 23 de ani.

În 1950, la un an după invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să‑şi asume puterea politică. Patru ani mai târziu, a mers la Beijing pentru negocieri de pace cu liderii chinezi. În cele din urmă, în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forţat să plece în exil. De atunci, trăieşte în Dharamsala, în nordul Indiei, acolo unde se află sediul puterii administrative tibetane.

De‑a lungul timpului, Sanctitatea Sa Dalai Lama a întreprins călătorii în peste 60 de ţări şi a purtat dialoguri la cel mai înalt nivel cu lideri ai lumii politice, lideri religioşi, dar şi cu personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice, pledând de fiecare dată pentru iubire, nonviolenţă, compasiune şi ecumenism. În semn de recunoaştere a neobositei sale strădanii, în 1989 i‑a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace. În martie 2011, Sanctitatea Sa a anunţat că se retrage din funcţia politică în favoarea unui reprezentant ales democratic, rămânând însă liderul spiritual al tibetanilor. 

Cititorii vor descoperi în această carte multitudinea de gânduri creative și pozitive care se desprind din dialogul purtat de un grup de oameni de știință și filozofi occidentali cu Dalai Lama, în apartamentele sale private.

Publishers Weekly

Acest volum esențial oferă o perspectivă fascinantă despre ce se poate întâmpla atunci când două sisteme profunde pentru studierea minții și a emoțiilor – știința occidentală și budismul – își unesc forțele.

Mind & Life Institute

Cartea construiește o punte între viziunea mitică asupra unor concepte precum nirvana și samsara și maniera în care creierul nostru gestionează emoțiile declanșate de ele.

Goodreads

Carte dezvoltare personală-Emoții vindecătoare - Descriere și informații

Cartea Emoții vindecătoare explorează o interdependenţă aparte, care constituie însăși esenţa vieţii: relația dintre minte, corp și spirit. Liderul spiritual al poporului tibetan intră într-un dialog intens cu nume sonore precum Daniel Goleman, Jon Kabat-Zinn, Francisco Varela sau Sharon Salzberg, formulând întrebări, răspunsuri și comentarii care reușesc să ne lărgească viziunea asupra lumii, explorând legături pe care nu le-am fi crezut posibile între aspecte ale ființei umane.

Anul apariției: 2021

Format: 14,5 x 20,5 cm

Număr pagini: 304

Ediția: a II-a revizuită

Traducere: Viorel Zaicu

Autor: Dalai Lama, Daniel Goleman

Titlu original: Healing Emotions: Conversations with Dalai Lama on Mindfulness, Emotions, and Health

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0603-3