Bine ai venit!
|
| |
Thich Nhat Hanh - Carte dezvoltare personală-Ești aici - Curtea Veche Publishing
-25%

Carte dezvoltare personală-Ești aici

Descoperă momentul prezent
29,25 lei 39,00 lei
Nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace și părinte al budismului occidental, Thich Nhat Hanh prezintă în acest volum tehnici de meditație simple, dar care îți pot schimba viața.

Thich Nhat Hanh (1927–2022) a fost un lider spiritual, poet, activist și promotor al budismului Zen. Născut în Vietnam și călugărit la vârsta de șaisprezece ani, a trăit în exil treizeci și nouă de ani, punându-și existența în slujba păcii. În prima parte a vieții a fost profesor de religii comparate și budism în Saigon, apoi a studiat la Princeton University și a predat la Columbia University, iar principalul lui scop a fost să militeze pentru oprirea Războiului din Vietnam. Până la întoarcerea în țara natală, a pus bazele unei comunități budiste în sudul Franței, numită Plum Village. Le‑a oferit astfel vesticilor un refugiu spiritual și un model prin care să ajungă la echilibru, liniște și înțelegere reciprocă.

A căutat mereu răspunsuri pentru problemele actuale, drept dovadă stând și cele peste o sută de cărți scrise. Datorită complexei sale activități pacifiste, a fost nominalizat de Martin Luther King, Jr., la Premiul Nobel pentru Pace în 1967. A încetat din viață pe 22 ianuarie 2022 la templul Từ Hiếu, acolo unde și‑a făcut ucenicia și unde se întorsese în 2018, după o lungă perioadă apostolică în străinătate. 

Thich Nhat Hanh ne dezvăluie legătura dintre pacea lăuntrică și pacea de pe pământ.

Sanctitatea Sa Dalai Lama

Nu cunosc pe nimeni altcineva mai demn de Premiul Nobel pentru Pace decât acest călugăr blând din Vietnam.

Martin Luther King, Jr.

Buddha însuși ne vorbește prin cuvintele scrise de Thich Nhat Hanh.

Sogyal Rinpoche

Aceasta nu este o carte de filozofie. Nici una despre budism. Această carte este budism, deoarece budismul e o cale vie de transmitere a învățăturilor de la maestru la discipol. Prin intermediul acestei cărţi, ai privilegiul să primești învăţături direct de la unul dintre cei mai importanţi maeștri budiști contemporani.

Melvin McLeod, redactorul-șef al revistei The Shambhala Sun

Satisfacția cea mai mare, cele mai adânci sentimente de bucurie și împlinire sunt numai la o respirație distanță. Cu condiția să fie conștientizată.

Mindfulspot

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Carte dezvoltare personală-Ești aici - Descriere și informații

Exersând tehnicile propuse de Thich Nhat Hahn, vei deveni mai calm și mai receptiv. Chiar dacă nu ești budist și nici nu ai citit până acum niciuna dintre cărțile scrise de celebrul călugăr Zen, cuvintele sale sincere și pline de căldură te vor inspira să vezi fiecare clipă trăită ca pe un miracol. Îți vor revela profunzimea legăturilor tale cu natura, cu ceilalți oameni și cu tine însuți.

Anul apariției: 2021

Format: 11 x 16 cm

Număr pagini: 224

Traducere: Monica Dicu

Autor: Thich Nhat Hanh

Titlu original: You Are Here

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0857-0