Bine ai venit!
|
| |
Diane Ducret - Femeile dictatorilor. Volumul 1 - Curtea Veche Publishing
-20%

Femeile dictatorilor. Volumul 1

48,00 lei 60,00 lei
Cartea zugrăveşte istoria secolului XX „în timp real“. De cele mai multe ori realităţile cunoscute atât de bine din manuale, cărţi, filme documentare ori relatări vor fi puse acum într-o cu totul altă lumină.

Diane Ducret este autoare de cărți de istorie. Licenţiată în filozofie a Universităţii Paris-Sorbona (Paris IV), instituţie în cadrul căreia a obţinut, de asemenea, o diplomă de studii aprofundate în acelaşi domeniu, a obţinut apoi un doctorat în filozofie contemporană în cadrul Şcolii Normale Superioare. Diane Ducret a colaborat la realizarea unor documentare istorice pentru canalul France 3, a moderat emisiunea Le Forum de l’Histoire pe canalul Histoire şi a participat la emisiunea Secrets d’Histoire, difuzată de canalul France 2.

În 2011 și-a publicat prima carte, Femeile dictatorilor, devenită bestseller în Franţa şi în Europa și urmată curând de un al doilea volum, având același subiect. Cea de a treia sa carte, Corpus equi, apărută în 2013, a obținut Premiul pentru primul roman la Festivalul Forêt des Livres. De atunci a mai publicat: La Chair interdite (2014), L’homme idéal existe: il est québécois (2015) și Lady Scarface (2016). 

Femeile dictatorilor. Volumul 1 - Descriere și informații

Prenumele lor sunt banale: Inessa, Clara, Nadia, Magda, Felismina, Elena, Jiang Qing, Catherine, dar numele de familie spun totul: Mussolini, Lenin, Stalin, Hitler, Salazar, Mao, Ceauşescu, Bokassa. Unele sunt femei puternice, în stare să influenţeze decisiv hotărârile bărbaţilor din vieţile lor, pe când altele sunt doar victime şi au parte de un destin tragic.


Unele se află în lumina reflectoarelor, sunt seducătoare sau stârnesc atenţie, în vreme ce altele sunt sortite să rămână mereu în umbră. Autoarea evită în mod subtil capcana reabilitării imaginii unor dictatori, dar reuşeşte cu multă discreţie să le completeze portretul, înfăţişându-le şi latura umană, mai puţin cunoscută publicului larg.

Anul apariției: 2013

Format: 14.5 × 22.5 cm

Număr pagini: 352

Traducere: Doina Jela Despois

Autor: Diane Ducret

Titlu original: Femmes de Dictateurs. Vol 1

Format ediție: Paperback

ISBN : 978‑606‑588‑244‑7