Bine ai venit!
|
| |
Juan Pablo Villalobos - Carte ficțiune-Fiesta în bârlog - Curtea Veche Publishing
-25%

Carte ficțiune-Fiesta în bârlog

29,25 lei 39,00 lei
O poveste sordidă, dar plină de umor și ironie, despre maturizarea lui Tochtli, un viitor patriarh al crimei organizate.

JUAN PABLO VILLALOBOS (n. 1973, Mexic) este prozator, traducător, eseist şi critic literar. A publicat proză scurtă și eseuri în diferite reviste, printre care Letras Libres, Gatopardo, Granta și O Estado de São Paulo, precum și pe blogurile English Pen și Companhia das Letras. A tradus din portugheză în spaniolă operele unor autori ca Rodrigo de Souza Leão, Sérgio Rodrigues, Patrícia Melo și Raduan Nassar. Cărțile sale au fost traduse în peste zece limbi, iar romanul lui de debut, Fiesta în bârlog (Curtea Veche Publishing, 2013), a fost inclus pe lista scurtă a First Book Award, oferit de The Guardian.

În textele sale, Villalobos abordează teme surprinzător de diverse, de la influența avangardei asupra operei lui César Aira, la flexibilitatea țevilor în instalațiile electrice.

Locuiește în Barcelona, este căsătorit și are doi copii.

Perspectiva narativă creează un efect puternic și ingenios de alienare, pentru că lucrurile, așa cum apar ele prin ochii copilului, nu sunt nici pe departe cum ar trebui să fie. E un efect care amintește de alte opere celebre din literatura universală, cum ar fi primul capitol din Simplicissimus al lui Grimmelshausen.

Frankfurter Allgemeine Zeitung

Un roman de-o șchioapă despre inocență, bestialitate și un puști care învață argoul într-un paradis al drogurilor. Plină de umor, convingătoare, sordidă, povestea e o lovitură cruntă aplicată unui copil.

The Daily Telegraph

Concis, ironic, scris în manieră chirurgicală, textul reușește să ne facă să înțelegem modul dezastruos în care crima și violența se răsfrâng asupra oamenilor, dar și latura sensibilă ireductibilă care subzistă în ciuda lor.

La Croix

Un roman scurt, de o mare originalitate, care-ți îngheață sângele în vine.

VSD

Să arăți cum absoarbe un copil violența fără să fie conștient că e ceva în neregulă nu e deloc ușor. Lui Villalobos îi reușește de minune.

The New York Times

Într-o atmosferă de patos, criminalitate și politică, Fiesta în bârlog vorbește despre visuri, loialitate și pierderea inocenței.

Houston Chronicle

Un debut magistral, de o mare virtuozitate narativă.

El Mundo

Cu acest roman, Juan Pablo Villalobos și-a făcut o intrare spectaculoasă pe scena literară. E o carte care trebuie citită pentru marea ei valoare estetică și umorul negru. O carte care aruncă o lumină limpede asupra unui subiect întunecat.

Amerika

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Carte ficțiune-Fiesta în bârlog - Descriere și informații


Roman ecranizat Netflix

Tochtli, fiul unui temut mafiot mexican, locuiește împreună cu tatăl său și cu o suită de servitori într-un palat izolat de restul lumii, frecventat de politicieni corupți, de prostituate și de oameni de afaceri dubioși. Pentru „protecție“, băiatul este privat de contactul cu lumea exterioară, dar asta nu contează, pentru că palatul este el însuși o reproducere în miniatură a Mexicului.

Pentru grădina zoologică personală, Tochtli își dorește un hipopotam pitic din Liberia, pe care îl va și avea, într-un fel sau altul, pentru că tatăl lui „reușește întotdeauna“. Aventura în Africa, ce se va încheia cu capturarea lui Ludovic al XVI-lea și a Mariei Antoaneta, este o călătorie inițiatică, în urma căreia băiatul va descoperi legătura stranie dintre hipopotamii pitici din Liberia, monarhii francezi, samurai și lumea întreagă. Tochtli se înscrie în tradiția lui Oskar Matzerath sau a lui Saleem Sinai, a copiilor geniali aflați față în față cu istoria și cu prezentul „sordid“. Prin lecțiile lui Mazatzin, Tochtli asistă la efectele „nefaste“ ale imperialismului, la prăbușirea Vechiului Regim și la colonizarea Africii cu sclavi eliberați, iar pălăria magică de detectiv îl ajută să descopere că realitatea este întotdeauna închisă într-o cameră la care numai patriarhii au acces. Însă Tochtli este el însuși un viitor patriarh ‒ un patriarh al crimei organizate ca și tatăl său, un autentic „rege“ mexican și, mai presus de toate, un „bărbat adevărat“.

Anul apariției: 2024

Format: 13 × 20 cm

Număr pagini: 112

Ediția: a III-a

Traducere: Horia Barna

Autor: Juan Pablo Villalobos

Titlu original: Fiesta en la madriguera

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1753-4