Bine ai venit!
|
| |
Daniel Goleman, Dalai Lama - Carte dezvoltare personală-Forța binelui! - Curtea Veche Publishing
-20%

Carte dezvoltare personală-Forța binelui!

Viziunea lui Dalai Lama pentru lumea de azi
36,00 lei 45,00 lei
În discursul lui Dalai Lama, argumentele științei susțin îndemnurile religiei – semn al unei gândiri logice și umaniste.
Vom găsi în aceste pagini câteva dintre poveștile reale ale unor oameni care au pus în practică ideile susținute de el, ca rezultat îmbunătățind viața altora și, în plus, dobândind pentru ei înșiși o sănătate fizică și mentală mai bună. Căci, așa cum ne spune Dalai Lama, ”să iubești e chiar mai important decât să fii iubit”

Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science.

A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreședinte al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations din cadrul Rutgers University, care se ocupă cu identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competențelor emoționale. Drept recunoaștere a eforturilor sale de popularizare a științelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.

Tenzin Gyatso, al 14‑lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. S‑a născut pe 6 iulie 1935 în Taktser, un sătuc din nord‑estul Tibetului. La vârsta de doi ani, a fost recunoscut drept reîncarnarea predecesorului său, al 13‑lea Dalai Lama, fiind, prin urmare, încarnarea lui Avalokiteshvara, Buddha al Compasiunii. La vârsta de patru ani şi jumătate a fost adus la Lhasa şi instalat pe tron în calitate de şef suprem al Tibetului. Şi‑a început educaţia monahală la vârsta de șase ani şi a obţinut doctoratul în filozofie budistă la vârsta de 23 de ani.

În 1950, la un an după invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să‑şi asume puterea politică. Patru ani mai târziu, a mers la Beijing pentru negocieri de pace cu liderii chinezi. În cele din urmă, în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forţat să plece în exil. De atunci, trăieşte în Dharamsala, în nordul Indiei, acolo unde se află sediul puterii administrative tibetane.

De‑a lungul timpului, Sanctitatea Sa Dalai Lama a întreprins călătorii în peste 60 de ţări şi a purtat dialoguri la cel mai înalt nivel cu lideri ai lumii politice, lideri religioşi, dar şi cu personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice, pledând de fiecare dată pentru iubire, nonviolenţă, compasiune şi ecumenism. În semn de recunoaştere a neobositei sale strădanii, în 1989 i‑a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace. În martie 2011, Sanctitatea Sa a anunţat că se retrage din funcţia politică în favoarea unui reprezentant ales democratic, rămânând însă liderul spiritual al tibetanilor. 

Să facem în aşa fel încât secolul XXI să fie unul al toleranţei şi al dialogului.

Sfinţia Sa Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama

O voce a compasiunii şi a înţelepciunii, Sfinţia Sa Dalai Lama ne prezintă un crez convingător pentru a trăi corect în veacul viitor.

Daniel Goleman

Carte dezvoltare personală-Forța binelui! - Descriere și informații

În discursul lui Dalai Lama, argumentele științei susțin îndemnurile religiei – semn al unei gândiri logice și umaniste.
Vom găsi în aceste pagini câteva dintre poveștile reale ale unor oameni care au pus în practică ideile susținute de el, ca rezultat îmbunătățind viața altora și, în plus, dobândind pentru ei înșiși o sănătate fizică și mentală mai bună. Căci, așa cum ne spune Dalai Lama, ”să iubești e chiar mai important decât să fii iubit”.
Daniel Goleman prezintă aici ceea ce am putea numi ”știința compasiunii” și demonstrează cum aceasta are puterea:
- Să anihileze corupția, acordurile politice secrete și prejudecățile.
- Să vindece ecosistemele care susțin viața pe planetă.
- Să elimine inechitatea socială, prin transparență și responsabilitate.
-Să înlocuiască peste tot în lume violența cu dialogul.
- Să promoveze ideea că toți oamenii sunt egali și pot colabora pentru binele comun.
- Să determine firmele care au ca scop profitul să devină responsabile social și ecologic.
- Să introducă în școli discipline care educă empatia, stăpânirea de sine și etica.
Forța binelui adună laolaltă oameni care cred în puterea compasiunii, fie că sunt creștini ori musulmani, fie că sunt budiști ori au alte credințe. În slujba binelui acționează și oameni care nu au o anumită religie, dar cred în puterea rațiunii și în dovezile științifice care arată cum și de ce societatea materialistă și globalizată de azi trebuie să-și schimbe modul de viață.
Rolul omului pe Pământ nu e acela de a consuma toate resursele planetei și de a distruge ceea ce n-a consumat. Ci de a lăsa copiilor săi o lume mai bună decât a primit.

De peste o jumătate de secol, Dalai Lama – unul dintre cei mai influenți lideri spirituali și politici ai lumii – îndrumă umanitatea pe calea compasiunii, învățându-ne ce înseamnă să trăiești frumos.
Cartea de față – apărută chiar la aniversarea a 80 de ani ai lui Dalai Lama – arată cum ne putem transforma compasiunea într-o forță pozitivă. Avem în față mărturia eforturilor de-o viață ale unui om care și-a pus toată energia în slujba binelui.
Devenind mult mai mult decât cel mai proeminent exponent al budismului tibetan, cel de-al XIV-lea Dalai Lama este un vizionar cu o profundă înțelegere a evenimentelor petrecute în lumea de ieri și de azi, dar și cu o perspectivă unică asupra viitorului omenirii.
El ne inspiră să luăm măsuri concrete, convingându-ne că a venit timpul să contribuim cu toții la crearea unei lumi mai bune pentru generațiile următoare.
De-a lungul timpului, milioane de oameni au ascultat sfaturile lui Dalai Lama despre cum putem trăi o viață mai fericită și mai plină de sens. Acum, când lumea are nevoie de îndrumarea lui mai mult ca oricând, el ne arată cât contează actele fiecăruia dintre noi – dacă sunt motivate de compasiune (indiferent cât ar fi de neînsemnate) – pentru a genera o forță a binelui.

„Să facem în aşa fel încât secolul XXI să fie unul al toleranţei şi al dialogului.”
Sfinţia Sa Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama

„O voce a compasiunii şi a înţelepciunii, Sfinţia Sa Dalai Lama ne prezintă un crez convingător pentru a trăi corect în veacul viitor.”
Daniel Goleman

DANIEL GOLEMAN este un renumit psiholog, autor de cărți şi jurnalist american. S-a născut în Stockton, California, pe 7 martie 1946, într-o familie de profesori de ştiinţe umaniste. După ce a absolvit Colegiul Amherst, a urmat cursurile Universităţii California din Berkeley. A studiat şi la Harvard, în cadrul unui program de psihologie clinică, analizând mintea umană dintr-o perspectivă interdisciplinară. Prin intermediul unei burse doctorale, a făcut cercetări în India cu privire la sistemele antice de psihologie şi practicile de meditaţie în religiile asiatice, apoi a revenit la Harvard pentru a-şi finaliza lucrarea de doctorat. Ulterior, a obţinut o bursă postdoctorală, datorită căreia s-a reîntors în Asia pentru a-şi continua cercetările de psihologie antică. În urma încheierii studiilor, a predat la Harvard, apoi a scris pentru revista Psychology Today, după care a lucrat mulţi ani ca jurnalist pentru The New York Times, scriind articole despre creier şi ştiinţele comportamentale. A colaborat cu multe alte publicaţii prestigioase. Goleman e membru fondator al Institutului Minte şi Viaţă şi cofondator al Programelor de Colaborare pentru Învăţare Academică, Socială şi Emoţională. De asemenea, e cofondator al Consorţiului pentru Cercetări privind Inteligenţa Emoţională în Organizaţii, instituţie a cărei menire este aceea de a cataliza cercetările referitoare la rolul inteligenţei emoţionale în creşterea eficienţei la locul de muncă. De multă vreme, susţine discursuri în faţa grupurilor de profesionişti, oameni de afaceri şi studenţi, fiind invitat frecvent pentru a vorbi şi în cadrul unor conferinţe. A fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

Cea mai vândută carte a sa, Inteligenţa emoţională (apărută în traducere la Curtea Veche Publishing, ed. a III-a, 2008), a fost publicată în 40 de limbi şi s-a tipărit în peste 5 000 000 de exemplare.

Sfinţia Sa Tenzin Gyatso, al XIV-lea DALAI LAMA, este liderul spiritual al poporului tibetan. S-a născut la 6 iulie 1935, în Taktser, un sătuc din nord-estul Tibetului. Provenind dintr-o familie de ţărani, Sfinţia Sa a fost recunoscut la vârsta de 2 ani, conform tradiţiei tibetane, ca reîncarnare a predecesorului său, al XIII-lea Dalai Lama, fiind prin urmare încarnarea lui Avalokiteshvara, Buddha al Compasiunii. Ceremonia sa de încoronare a avut loc la 22 februarie 1940, în Lhasa, capitala Tibetului. Şi-a început educaţia monahală la vârsta de 6 ani şi a obţinut doctoratul în filosofie budistă la vârsta de 23 de ani. În 1950, la un an după invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să-şi asume puterea politică. În 1954, a mers la Beijing, pentru negocieri de pace cu liderii chinezi. Dar în cele din urmă, în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forţat să plece în exil. De atunci, trăieşte în Dharamsala, în nordul Indiei. În 1963, a propus o constituţie democratică a Tibetului, bazată pe principiile budiste şi urmată de o serie de reforme democratice. Constituţia promulgată ulterior susţine libertatea cuvântului, credinţa, libertatea de asociere, precum şi libertatea de mişcare. Căutând soluţii la situaţia din Tibet, de-a lungul anilor, Sfinţia Sa a avut numeroase iniţiative de pace. De asemenea, a întreprins nenumărate călătorii, care l-au purtat prin ţări din întreaga lume. A avut dialoguri la cel mai înalt nivel cu şefi de stat şi de guvern, dar şi cu oameni de ştiinţă şi lideri religioşi. În martie 2011, Sfinţia Sa a anunţat că se retrage din funcţia politică în favoarea unui reprezentant ales democratic, rămânând însă liderul spiritual al tibetanilor. De-a lungul timpului, i-au fost decernate multe distincţii prestigioase, iar în 1989 a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Sfinţia Sa Dalai Lama a scris, în calitate de autor şi coautor, peste 70 de cărţi, dintre care cea mai recent apărută în traducere la Curtea Veche Publishing este Calea budismului tibetan (2013).

Anul apariției: 2015

Format: 15.5 x 22.0 cm

Număr pagini: 256

Traducere: Mihai Lăzărescu

Autor: Daniel Goleman, Dalai Lama

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-835-7