Carte ficțiune-Fuccboi

Conroe ne livrează acest debut izbitor și hiperstilizat despre un tânăr bărbat, scriitor, pe care-l cheamă tot Sean Thor Conroe, al cărui vocabular se reflectă în versurile lui Drake și în scroll-urile de pe Reddit și Twitter… Pe tot parcursul, Sean demonstrează că are o pasiune pentru Nietzsche, Bolaño și Wittgenstein… Un amestec incontestabil de ingrediente din care poate ieși autoficțiunea.

Textul lui Conroe mustește de un umor nebun și observații ironice despre complexitatea umană… Conroe operează cu un curaj foarte rar întâlnit, întrebând viclean – oare cât de mult înseamnă prea mult?

Un debut electrizant… care abordează existența bărbatului modern cu o remarcabilă abilitate și o puternică conștiință de sine. Scrisă cu o cadență sacadată, fascinantă, care combină argoul Philadelphiei cu vocile de pe Twitter, Fuccboi e o carte singulară și caustică… cu un narator deosebit și voit complicat. Există ceva machiavelic în umorul lui Conroe pe tot parcursul romanului, autorul având evident controlul total asupra acestui fir narativ provocator.

Să îndrăznesc oare să zic că Fuccboi e un roman necesar? Ba bine că nu! E minunat că avem în sfârșit o carte care să examineze masculinitatea contemporană cu atâta candoare, umor și cu un stil care ajunge să fie citit instant ca al unui clasic modern. Sean Thor Conroe e unul dintre aceștia.

O proză proaspătă, colocvială și poetică.

M-a prins cum numai cele mai bune texte o pot face.

Fuccboi este Bildungsromanul generației sale… Proza lui Conroe seduce și, ca toate prozele bune, solicită un anumit grad de intimitate între narator și cititor… Are o voce distinctă, convingătoare, care cred că aparține cu adevărat momentului său, prezentul…

O carte cu nerv, vervă și foarte puține verbe. Comportamentele moderne și un anumit tip de energie masculină a vârstei de douăzeci și ceva de ani se ciocnesc într-un mod plin de culoare în vocea vibrantă a acestui roman de debut.