Bine ai venit!
|
| |
Daniel Goleman, Richard Boyatzis, Annie McKee - Inteligența emoțională în leadership - Curtea Veche Publishing
-30%

Inteligența emoțională în leadership

38,50 lei 55,00 lei
Cum ar arăta viaţa noastră, dacă instituţiile în care lucrăm ar fi conduse de lideri care ne inspiră? Cum ar fi şcolile în care învaţă copiii noştri, dacă profesorii ar pune accent pe dezvoltarea inteligenţei emoţionale? Şi ce s-ar întâmpla dacă ne-am folosi cu inteligenţă emoţiile în familie şi în comunitate?

Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science.

A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreședinte al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations din cadrul Rutgers University, care se ocupă cu identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competențelor emoționale. Drept recunoaștere a eforturilor sale de popularizare a științelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.

Richard Boyatzis este profesor de conduită organizațională și decan al Departamentului de conduită organizațională de la Facultatea de Management din cadrul Universității Case Western Reserve. Între 1994 și 1999, a fost responsabil cu educația și a avut funcția de decan asociat al Departamentului de programe educative din cadrul aceleiași facultăți.

Înainte de a se alătura comitetului profesoral de la Case Western, Boyatzis a fost președinte și director general la McBer & Co., manager de operațiuni la Yankelovich, Skelly & White și a făcut parte din comitetul de la Hay Group. Este autorul cărților The Competent Manager: A Model for Effective Performance și Transforming Qualitative Information: Thematic Analysis and Code Development și coautor al cărții Innovations in Professional Education: Steps on a Journey from Teachings to Learning. Este, de asemenea, autorul a numeroase articole despre motivația umană, schimbarea comportamentală autoimpusă și despre competențele de conducere și cele manageriale.

Annie McKee face parte din comitetul profesoral de la Școala postuniversitară de pedagogie a Universității Pennsylvania, predă la Institutul Aresty de Educație Executivă al Școlii Wharton și oferă consultanță liderilor din afaceri și diferitor organizații din lumea întreagă. În acest rol, Annie McKee construiește abordări inovatoare pentru dezvoltarea competențelor de conducere și lucrează la nivel internațional cu directori executivi, în calitate de consilier, concentrându-se asupra transformărilor liderilor și organizațiilor.

În ultimii ani, McKee a condus operațiuni de dezvoltare a competențelor de conducere pentru Hay Group, a fost director executiv al Centrului pentru Dezvoltare Profesională de la Universitatea Pennsylvania și a predat în programul de masterat al Școlii Wharton. A scris numeroase articole și a susținut prelegeri despre inteligența emoțională, schimbarea organizațională, dezvoltarea capacităților de conducere, educația în management, administrarea unei forțe de muncă tot mai complexe și metodologiile cercetării active.

Inteligenţa emoţională în leadership reevaluează ce înseamnă să fii un lider remarcabil.

Time

Plină de sfaturi practice bazate pe rezultate ale cercetării științifice, această carte este o adevărată gemă în domeniul ei – o lectură inteligentă deopotrivă pentru studenți și lideri.

David Gergen

O lectură energizantă.

USA Today

Inteligența emoțională în leadership - Descriere și informații

În paginile cărţii de faţă se regăsesc experienţele multor lideri cu o inteligenţă emoţională deosebită. Din cercetarea acestor cazuri, au ieşit la iveală răspunsuri la întrebări vitale privind conducerea bazată pe inteligenţă emoţională. De exemplu, ce resurse le sunt necesare liderilor pentru a fi eficienţi? De unde îşi trage forţa lăuntrică un lider? Cum îi inspiră pe cei din jur? Cum creează un climat favorabil inventivităţii, performanţei şi relaţiilor interumane?


Dimensiunea emoţională a activităţii de conducere – uneori invizibilă, alteori ignorată – determină cât de bine vor funcţiona toate celelalte aspecte organizationale. Conducerea bazată pe inteligenţă emoţională inspiră şi stimulează pasiunea şi entuziasmul; de asemenea, susţine motivaţia şi devotamentul. Cei care şi-au dezvoltat abilităţile emoţionale au început să se cunoască mai bine, să manifeste mai multă empatie, să dea dovadă de mai multă stăpânire de sine şi să beneficieze de relaţii interumane mai armonioase.


Inteligența emoțională în leadership a trecut testul timpului, devenind una dintre cărțile de referință în domeniu. Această ediție, revizuită și adăugită, prezintă răspunsuri la întrebări vitale privind conducerea bazată pe inteligenţa emoţională.

Anul apariției: 2019

Format: 14.5 × 20.5 cm

Număr pagini: 390

Ediția: a II-a

Traducere: Sabina Dorneanu

Autor: Daniel Goleman, Richard Boyatzis, Annie McKee

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0165-6