Carte dezvoltare personală-Ebook Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri
Dacă ești un bun manager, poți să ai un venit suficient, și nimic nu e mai motivant. Fără navetă, fără șef, fără presiunea termenelor și a nivelului de performanță. Allan Pease ne oferă în această carte nouă motive pentru care să urmăm acest drum.
Carte dezvoltare personală-Ebook Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri - Descriere și informații
De câte ori nu am auzit spunându-se despre un agent de vânzări că are succes pentru că este „dotat de la natură“? Dar nimeni nu spune despre un doctor sau un inginer că s-a născut înzestrat de la natură. Pentru că ştim cu toţii că aceste meserii se deprind în urma unui studiu sistematic. Tot astfel, activitatea de agent de vânzări este o ştiinţă ce se poate învăţa ca oricare alta.
Allan Pease, cel mai cunoscut expert din lume în limbajul trupului, ne prezintă tehnicile uluitoare prin care puteţi avea succes ca agent de vânzări. Una dintre cele mai mari provocări ale acestei meserii o reprezintă depăşirea refuzului unui potenţial client. Dacă înţelegem semnalele nonverbale, învăţăm să citim limbajul trupului interlocutorului, dar şi să-l folosim în mod corespunzător pe al nostru, ne dăm seama că un „nu“ înseamnă de fapt un pas înainte spre reuşită.
Metodele sale dovedite se pot aplica cu cele mai mari şanse de reuşită în construirea unei reţele de vânzări. Însă abilităţile de comunicare dobândite din această carte vor eficientiza modul în care abordaţi orice negociere. De aceea ele pot fi folosite cu succes de persoane din mediul financiar sau de afaceri, de avocaţi, profesori sau asistenţi sociali.
Anul apariției: 2018
Narator Audiobook: Șerban Chițu
Format: Ebook și Audiobook
Traducere: Lucian Popescu
Autor: Allan Pease
Format ediție: Digital
ISBN : 978-606-44-1065-8, 978-606-44-0648-4