Jazz pentru iguane

Răzvan Andrei oferă o poezie maximalistă, în care senzorialitatea electrică, eclectică și multiplă, pusă sub semnul lui Walt Whitman, explodează controlat într-un desen conceptual auster de tip ikebana.

Despre copilul secolelor trecute, mutilat de frică și vină, de rușinea familiei, obligat să fie ceea ce nu e, incriminat, hăituit, interzis, alungat, despre copilul acestui secol și al celor care vor veni scrie cu tandrețe, revoltă și curaj Răzvan Andrei. Nu știu dacă voi prinde includerea poemului Elegie pentru copilul homo în manuale, însă pot spune că e timpul ca literatura, dominată secole la rând de privirea și acțiunea heterosexuale, să primească și să celebreze și alt fel de experiențe, voci, stiluri și identități. Acesta va fi, cu siguranță, poemul care va ghida generațiile viitoare!