Bine ai venit!
|
| |
Delia Budeanu - Ebook Jurnal. Rațiune și sensibilitate - Curtea Veche Publishing
Digital

Ebook Jurnal. Rațiune și sensibilitate

Jurnalul Deliei Budeanu ne trece suav de la amintirile fericite ale copilăriei la cele ale prezentului dur.

DELIA BUDEANU a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în 1969, iar între 1970 și 1998 a fost crainic de televiziune la TVR. După decesul soțului său, Radu Budeanu, jurnalist de politică externă, niponolog și iranolog, s-a retras zece ani din viața publică. Între 2008 și 2012 a realizat emisiuni culturale la Antena 2 („Oamenii timpului nostru“) și la Money Chanel („Întâlnirile Deliei Budeanu“).

În 2008 a publicat la editura Vremea volumul Live despre parcursul său ca prezentatoare de televiziune într-o perioadă extrem de sumbră.

Chiar dacă zâmbetul și privirea unei prietene ți-au transmis întotdeauna că sunt încrezătoare, afli cândva că ele pot ascunde o tristețe profundă la care nu te așteptai. E o tristețe care se lasă descoperită în paginile unui volum în care, printr-o introspecție de o necruțătoare luciditate, lipsită de artificii, Delia Budeanu evocă cu tandrețe și pudoare scurte crâmpeie de viață, amintirea celor apropiați și momentele fericite petrecute împreună întrepătrunzându-se cu cele crunte ale despărțirilor definitive. E o poveste care nu poate decât să te tulbure.

Gabriel Badea-Păun

Această carte de memorii şi reflecții a Deliei m-a făcut să retrăiesc multele momente care m-au legat de ea şi de Radu de-a lungul unor decenii. Pasiunea lor pentru artă ne-a apropiat în anii ’80 şi a creat premisele unei prietenii de o viață. Cartea e scrisă într-o frazare care se apropie de linia melodică a unui fado, stil muzical care reflectă, în mare măsură, sensibilitatea Deliei Budeanu.

Sorin Ilfoveanu

Ebook Jurnal. Rațiune și sensibilitate - Descriere și informații

În volumul de față, după 16 ani de la prima autobiografie, Live, Delia Budeanu, prezentatoare timp de 28 de ani la Televiziunea Română (1970–1998), izbutește în mod alchimic să preschimbe uneltele malefice ale cenzurii de altădată în instrumente lăuntrice benefice ale controlului de sine, ale rigorii estetice și ale detașării de imediatul trăirilor brute. Această ținere în frâu a visceralului îi conferă Deliei Budeanu o paradoxală eliberare din captivitatea confesiunilor proprii, care, transfigurate, devin la rândul lor rampe de lansare în spiritualitate. Astfel, în buna tradiție a meditațiilor lui Montaigne, jurnalul deschide cititorului calea spre reflecție și înțelepciune, ajungând un adevărat îndreptar pentru cel care își caută reazemul sufletesc în lectură. Urmând firul amintirilor, într-o manieră neo-proustiană, autoarea abordează teme de un interes major, precum moartea, singurătatea, nefericirea, trecutul ca paradis pierdut, dar și ca moștenire, energia obiectelor de demult, atmosfera caselor, ceremoniile vieții de odinioară, refugiul în cărți, spectrul dubiului. O întreagă galerie de portrete ni se perindă prin fața ochilor: străbunici, bunici, părinți, soțul autoarei, Radu, copiii și nepoții, înfățișați cu iubire și evlavie. Sunt și portrete în oglindă în cuprinsul cărora scriitoarea de acum dialoghează cu alter egoul ei de la începutul tinereții.

Distanța pe care și-o ia de fiecare dată când își contemplă trăirile mai noi sau mai vechi o ajută să-și universalizeze experiențele și să le sublimeze în izvoare de curaj, demnitate și frumusețe. Aș mai spune că audiobookul care însoțește această carte pilduitoare împlinește într-o oarecare măsură visul de altădată al autoarei: acela de a fi îmbrățișat cariera muzicală. Vocea inegalabilă a Deliei, melodioasă, caldă și dramatică în același timp, dă textelor interpretate farmecul special al recitativelor și al ariilor de operă, muzicalizând destăinuirile.

Monica Pillat

Anul apariției: 2024

Lectură: Delia Budeanu

Format: e-book și audiobook

Autor: Delia Budeanu

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-1707-7, 978-606-44-1758-9

Cărți de același autor