Bine ai venit!
|
| |
Daniel Goleman - Leadership: puterea inteligenței emoționale - Curtea Veche Publishing
-20%

Leadership: puterea inteligenței emoționale

34,40 lei 43,00 lei
Cartea de faţă, despre puterea inteli­genţei emoţionale în leadership, este prima culegere cuprinzătoare în care autorul îşi adună descoperirile cheie în domeniu.

Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science.

A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreședinte al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations din cadrul Rutgers University, care se ocupă cu identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competențelor emoționale. Drept recunoaștere a eforturilor sale de popularizare a științelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.

Iată o serie de articole alese de Daniel Goleman şi antologate într-un singur volum, pentru a crea un compendiu al scrierilor sale despre una dintre cele mai importante şi mai puţin înţelese teme de afaceri: inteligenţa emoţională.

Robert Morris Consultant în management, Dallas (Texas) ianuarie 2013 (pe amazon.com)

În această carte, domnul Goleman demonstrează clar că inteligenţa emoţională este imperativă pentru oricine aspiră la un leadership eficient. […] Cititorul îşi va forma o idee generală despre cât de importantă este inteligenţa emoţională pentru angajaţi, pentru performanţa lor şi pentru profiturile rezultante ale firmei unde lucrează.

John Chancellor Mentor-instructor, Spring Hill (Tennessee) aprilie 2013 (pe amazon.com)

Leadership: puterea inteligenței emoționale - Descriere și informații

Cartea de faţă, despre puterea inteli­genţei emoţionale în leadership, este prima culegere cuprinzătoare în care autorul îşi adună descoperirile cheie în domeniu. Acest material, adeseori extras din celelalte cărţi ale lui Daniel Goleman, care şi-au demonstrat din plin eficienţa, e de natură să sprijine dezvoltarea unui management per­formant şi inovator.

Am adunat la un loc, rezumându-le într-o singură carte, esenţa ­scrierilor mele din ultimii douăzeci de ani, care ilustrează cel mai bine impactul pozitiv al inteligenţei emoţionale asupra excelenţei individuale şi organizaţionale. Luaţi această carte ca pe o trusă de scule. Fiecare capitol este un instrument unic şi util, care-i ajută pe lideri, traineri, recrutori de resurse umane, administratori şi educatori să-i ghideze şi motiveze cu eficienţă pe ceilalţi.


Daniel Goleman se numără printre cei mai influenţi zece autori care au scris despre lumea afacerilor, conform Accenture Institute for Strategic Change, iar The Wall Street Journal l-a inclus în topul celor mai influenţi zece gânditori preocupaţi de economie. Articolul „What Makes a Leader?“ din Harvard Business Review scris de dr. Goleman este cel mai citit material din această publicaţie, din toate timpurile, fiind cel mai solicitat pentru republicare în anul 1999.

Dr. Goleman a scris despre ştiinţele creierului şi comportamentale pentru The New York Times timp de 12 ani. Este cofondator al Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning şi codirector al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations.

Anul apariției: 2016

Format: 13.0 x 20.0 cm

Număr pagini: 160

Traducere: Ana-Maria Datcu

Autor: Daniel Goleman

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-861-6