Bine ai venit!
|
| |
Gheorghe Falcă - Lumini și umbre - Curtea Veche Publishing
-10%

Lumini și umbre

40,50 lei 45,00 lei
Din 2020 și până în 2023, asupra României au planat lumini și umbre, au fost momente tensionate, pline de presiune, dar au fost și momente pe care merită să le scoatem în evidență, să le păstrăm în memoria noastră ca aducătoare de bine.
Gheorghe Falcă s-a născut în 1967 la Brad. A absolvit Facultatea de Construcții, secția Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia“ din Timișoara. Apoi, a activat în sectorul construcțiilor ca specialist și, ulterior, director în mai multe companii naționale de profil. În anul 2000 a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, apoi a candidat și a obținut primul mandat de primar al Aradului în anul 2004. A obținut alte trei mandate, ocupând demnitatea de primar până în primăvara lui 2019. În 2019, a fost ales europarlamentar din partea Partidului Național Liberal. Între 1991 și 1993, a fost președintele organizațiilor studențești din Timișoara, iar în 1995 a făcut pasul către Partidul Democrat. În 1998, a fost ales președintele Organizației de Tineret PD la nivel național, apoi vicepreședintele Partidului Democrat filiala Arad, iar între 2003 și 2011 activează ca secretar executiv al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat. Din 2013, devine președintele organizației județene PDL Arad, iar din 2017 este vicepreședinte al Comitetului Executiv Național PNL. Este europarlamentar, ales în legislatura 2019–2024, fiind membru al Comisiei de Transport și Turism, al Comisiei pentru Muncă și al Comisiei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European. Este căsătorit și are o fiică.

În europarlamentarul Gheorghe Falcă se văd seriozitatea, dedicarea și tipul de organizare a propriei munci specifice primarului care face treabă. Și cu asta, mă grăbesc să spun, Falcă înnobilează calitatea de europarlamentar, altfel vagă și pe cît de costisitoare, pe atît de inutilă pentru cetățeanul de rînd. Citesc textele strînse în această carte ca pe veritabile servicii pe care un politician care chiar știe ce-s acelea democrație, comunitate și agendă a cetățeanului, adică un primar, le aduce funcției de europarlamentar.

Sever Voinescu

Lumini și umbre - Descriere și informații

Alternanța lumină–umbră este un proces inevitabil. Ne dorim cu toții să avem parte doar de lucruri bune, de fericire, de bunăstare, să emanăm energie pozitivă. Dar viața este alcătuită și din bune, și din rele, iar lumină fără umbră nu există. Ar fi ca un tablou neterminat, ca o pictură searbădă, care nu respiră, care este moartă. Nu putem experimenta bucuria și fericirea în mod constant, la fel cum nu putem evita complet tristețea sau dificultățile. Această alternanță face parte din condiția umană și ne oferă oportunitatea de a crește, de a ne dezvolta și de a înțelege mai bine lumea înconjurătoare și pe noi înșine.

Atunci când trecem prin perioade de umbră, putem să învățăm să acceptăm și să ne gestionăm emoțiile negative, să căutăm sprijin în familie, prieteni sau profesioniști și să învățăm din experiență. În cele din urmă, aceste momente ne pot face mai puternici și mai înțelepți. Și este valabil atât pentru noi, ca indivizi, cât și pentru țară, pentru adoptarea unor decizii constructive, care să contribuie la un viitor prosper pentru generațiile care urmează. „O generație plantează copacii și o alta va ajunge să se bucure de umbră“. Să nu ne descurajăm, să ne implicăm, să muncim, pentru că putem și dorim să facem România bine!

Anul apariției: 2023

Format: 13 × 20 cm

Număr pagini: 240

Autor: Gheorghe Falcă

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1518-9