Bine ai venit!
|
| |
Adrian Cioroianu, Yanna Zosmer - Margareta a României - Curtea Veche Publishing
-10%

Margareta a României

O Principesă în serviciul țării regăsite
45,00 lei 50,00 lei
O carte în care celor mici le este povestită viața Margaretei a României.
ADRIAN CIOROIANU este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, instituție în care lucrează de trei decenii. A fost ambasador pe lângă UNESCO la Paris între 2015 și 2020, iar din 2021 este manager al Bibliotecii Naționale a României. A publicat consistent în numeroase ziare și reviste din țară și poate fi urmărit adesea – în calitate de colaborator sau realizator – în programe ale televiziunilor din România.

Este autor al mai multor volume de istorie, culegeri de eseuri pe teme istorice sau politice, scenarii pentru documentare istorice de televiziune și, mai recent, al unui roman. Este unul dintre istoricii care au înnoit, din punct de vedere metodologic și tematic, imaginea asupra trecutului. Toate acestea și pentru că, în copilărie, i‑au plăcut poveștile. Mai întâi numai poveștile, apoi guma de mestecat și poveștile, apoi romanele lui Jules Verne și poveștile, apoi benzile desenate și poveștile, apoi istoria și poveștile, apoi Marilyn Monroe și poveștile, apoi parfumurile și poveștile. 

La Curtea Veche Publishing a publicat seria Cea mai frumoasă poveste (Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, 2013, 2020; Nu putem evada din istoria noastră, 2016; O țară se construiește zi de zi, 2019), cartea Frumoasă era Sena pe sub florile mele (2023) și mai multe volume de nonficțiune pentru copii.   

Yanna Zosmer se joacă dintotdeauna cu culorile. În prezent, ilustrează cărți pentru copii și coperte, îmbinând astfel dragostea pentru cărți cu cea pentru desen.

Margareta a României - Descriere și informații

Vârstă recomandată: 10-16 ani


S-a născut în exil, departe de România, țara pe care tatăl ei, tânărul rege Mihai, o condusese cu înțelepciune și cu devotament înainte să fie înlăturat de comuniști. Deși trăia în condiții modeste pentru o principesă, Margareta își amintește cu mare drag de copilărie, de bunicile sale, Amama și Granny, de curtea în care părinţii săi creșteau păsări și cultivau legume, de vărul ei, nimeni altul decât Principele Charles, cu care se juca de-a cowboy-i și pieileroșii și de... fantoma prietenoasă care o vizita pe când avea trei ani, lăsând în urma ei miros de flori.


Încă din primii ani de viață, Principesa Margareta a învățat cât de mult contează dragostea pentru familie și pentru oameni, în general.

Anul apariției: 2017

Format: 19 x 25 cm

Număr pagini: 96

Ilustrații: Yanna Zosmer

Autor: Adrian Cioroianu

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-966-8