Carte de parenting-Mayo Clinic
Medicii de la Mayo Clinic au scris un ghid cuprinzător, inteligent și atent structurat, pe înțelesul tuturor: abecedarul oricărui proaspăt părinte!
Printre proaspeții părinți circulă o glumă: „Copiii nu vin cu manual de utilizare.“ Și așa este: la ieșirea din spital ți se dau sfaturi, te mai amuzi puțin și apoi gata: ești pe cont propriu. Mayo Clinic. Ghidul tău pentru primii ani de viață ai copilului ar trebui oferit fiecărui proaspăt părinte. Este manualul esențial.
Carte de parenting-Mayo Clinic - Descriere și informații
Viața de părinte vine cu multe dificultăți și responsabilități, dar și cu bucurii unice. Ghidul Mayo este o călătorie prin această fabuloasă experiență, cu tot ce presupune ea: de la alăptare până la adopție, de la primul zâmbet până la schimbarea scutecelor, de la somnul liniștit, deprinderea vocabularului și siguranța în casă până la stabilirea limitelor, de la boli frecvente până la tratamente, vaccinuri și relația cu tehnologia.
Mulțumită unui calendar detaliat pentru fiecare lună, vei afla la ce să te aștepți – sau nu – în privința dezvoltării copilului și ce pași să faci pentru menținerea sănătății lui. În plus, vei găsi rezolvare la dilemele și problemele presante cu care se confruntă tot mai des noua generație de părinți: familia monoparentală, găsirea echilibrului între munca solicitantă și viața personală, gestionarea timpului, pregătirea fratelui sau surorii mai mari pentru primirea nou-născutului, precum și depășirea obstacolelor puse de întârzierea dezvoltării celui mic sau de un potențial diagnostic de tulburare de spectru autist.
Anul apariției: 2023
Format: 15 × 23 cm
Număr pagini: 600
Traducere: Diana Botescu
Autor: Walter J. Cook, Kelsey M. Klaas
Titlu original: Mayo Clinic's Guide to Your Baby’s First Years
Format ediție: Paperback
ISBN : 978-606-44-1497-7