Bine ai venit!
|
| |
Iain Reid - Carte ficțiune-Ebook Ne răspândim - Curtea Veche Publishing
Digital

Carte ficțiune-Ebook Ne răspândim

Un thriller în care granița dintre realitate și reflexia propriilor noastre spaime e aproape invizibilă.

Iain Reid este un scriitor de origine canadiană. A început prin a scrie articole şi rubrici pentru diverse publicaţii naţionale. Lucrările de nonficțiune i-au adus aprecierea criticilor, precum şi premiul RBC Taylor Emerging Writer Award, în 2015. Mă gândesc să-i pun capăt este romanul său de debut. În 2020 a avut parte de o ecranizare pentru NETFLIX în regia lui Charlie Kaufman. 

Subiectele pe care le abordează nu sunt dintre cele mai confortabile, însă tocmai aceasta este intenția lui Reid. Singurătatea, întunericul, teama, atmosfera claustrofobică din scrierile lui, toate au drept sursă de inspiraţie copilăria petrecută la ferma familiei sale, într-o regiune rurală a Canadei.


Ne răspândim e infinit mai mult decât o simplă poveste de groază. Stilul său înșelător de simplu și de impasibil e ca un ecran în spatele căruia se ascund cu ingeniozitate multiple interpretări și posibilități, deopotrivă firești și înspăimântătoare.

The Guardian

Autorul are o tehnică extraordinară de a pătrunde în psihicul personajelor sale și al cititorilor, în același timp. Ce dar minunat!

Alma Har'el

Reid îmbină cu măiestrie personaje magnetice într-o proză sacadată și misterioasă, care se constituie într-un thriller psihologic menit să te țină în suspans până la ultimul cuvânt din carte.

Booklist

Hipnotic! Reid ne oferă o perspectivă emoționantă asupra îmbătrânirii și a năucitoarei experiențe de a fi om.

Alexandra Kleeman

O carte care îi face pe cititori să-și contemple viața și moartea și să vadă sinistrul adevăr din spatele lucrurilor banale. Această scufundare în frica de bătrânețe și de pierdere a controlului este imposibil de uitat.

Publishers Weekly

Un superb roman de tensiune psihologică.

Publishers Weekly

Plin de suspans, filozofic și extrem de curajos atât ca temă, cât și ca voce narativă, Ne răspândim este un thriller care captivează printr-o proză lucidă și explozivă.

David Chariandy

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Carte ficțiune-Ebook Ne răspândim - Descriere și informații

Un necunoscut pare s-o pândească de pe trotuarul de vizavi, din apartamentul de alături, care ar trebui să fie gol, se aud discuții aprinse, iar electricianul se comportă suspect. I se spune că soțul ei, mort de mult, a aranjat să fie dusă la un azil de lux. Ajunsă acolo, la reședința din mijlocul unei păduri, totul devine și mai straniu. Cât din ce se întâmplă este real și cât e rodul spaimelor unei bătrâne care a trăit zeci de ani singură?

Inspirat din experiența de viață a bunicii lui Iain Reid și narat la persoana întâi, romanul Ne răspândim ne introduce în mintea unui personaj fragil, bântuit de amintiri și coșmaruri, spunându-ne o poveste care ne dă fiori și totodată ne trezește o profundă compasiune față de cei care se află la capăt de drum.

Anul apariției: 2023

Format: e-book

Traducere: Ludovic-Ștefan Skultety

Autor: Iain Reid

Titlu original: We Spread

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-1500-4