Bine ai venit!
|
| |

Carte ficțiune-Oameni normali

46,00 lei
Roman ecranizat, scris cu o sensibilitate aparte, Oameni normali abordează tema relațiilor afective în contextul diferențelor de clasă și a face o radiografie a dinamicii puterii care se instaurează între doi tineri din lumi diferite.

Sally Rooney (n. 20 februarie 1991, Castlebar) este o scriitoare irlandeză și locuiește la Dublin. Opera sa de debut, Conversations with Friends (Conversații cu prieteni), a fost publicată în 2017. Al doilea roman al ei, Normal People (Oameni normali), a apărut în 2018 și a fost multiplu nominalizat și premiat (Irish Novel of the Year, 2018, Costa Book Award, 2019). Ambele romane, publicate și în limba română la Curtea Veche Publishing în 2019, au fost transformate în seriale TV.

Sally Rooney a crescut în casa din Castlebar a părinților ei. Are un frate mai mare și o soră mai mică. Mama ei a condus un centru cultural, iar tatăl ei a lucrat la compania de comunicații de stat Telecom Éireann, până la privatizarea acesteia. În 2009, Rooney a început să studieze limba engleză la Trinity College, Dublin. După ce a luat diploma de licență, a început un master în științe politice, pe care l-a abandonat în favoarea unuia de literatură americană pe care l-a absolvit în 2013. În prezent, este considerată una dintre cele mai remarcabile scriitoare ale generației millenials.

Puterea naturală a lui Rooney este aceea de a fi un portretist psihologic.

The New York Times

Sally Rooney este o scriitoare cu un stil lucid și extrem de clar.

The New Yorker

Sally Rooney este un Salinger al generației Snapchat.

The Guardian

Carte ficțiune-Oameni normali - Descriere și informații

Marianne este fiica unei familii înstărite și locuiește într-un conac impunător dintr-un orășel irlandez. Introvertită, cu o inteligență uneori prea ascuțită și cu o înfățișare incertă, are toate însușirile pentru a fi marginalizată de colegi. Connell, fiul menajerei, este chipeș și deștept, popular în tot liceul. Atracția care se naște între cei doi adolescenți are o forță magnetică. Cum vor evolua ei de-a lungul anilor de facultate și prin ce transformări va trece relația lor? Ce se va întâmpla atunci când diferențele sociale vor ridica ziduri între ei, când experiențele de viață îi vor strivi sub implacabilul lor? Cum își vor confrunta cei doi tineri demonii interiori?


Cu Oameni normali, Sally Rooney își confirmă talentul portretistic dovedit încă de la bestsellerul Conversații cu prieteni, făcând radiografia celor mai mărunte detalii ale vieții emoționale a personajelor. Povestea este alertă și captivantă, scrisă nemilos, dar cu inflexiuni de tandrețe: nu atât un roman de dragoste, cât mai ales unul de maturizare – despre cunoașterea de sine, despre metamorfozele prieteniei, despre influențele familiale și sociale, precum și despre barierele dintre noi, cei dintr-o lume conectată, aparent fără bariere.



Roman câștigător al premiului An Post Irish Book Awards Novel of the Year

Roman nominalizat la premiile Man Booker Prize și Women Prize for Fiction

Anul apariției: 2019

Format: 13 x 20 cm

Număr pagini: 272

Copertă: Gabi Toma

Traducere: Mihaela Buruiană

Autor: Sally Rooney

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0316-2