Omul balcanic

Pentru apologeții Orientului, Vestul înseamnă halucinație colectivă, dezordine și analize letal-economice care duc la „împrăștiere“, adică la lipsă de substanță spirituală. Pentru apologeții Occidentului, Orientul înseamnă adunarea tuturor contrariilor în ceea ce poate fi sintetizat prin termenul de „necivilizație“, un semn al incapacității de a ieși de sub comandamentele primitivismului. Balcanii sunt circumscriși acestui gen de discurs, dar primesc și panașul decorativ-peiorativ al „violenței“.

Din această perspectivă, cartea de față, cu o dominantă simbolică din punct de vedere focloric-literar, dar comportând și elemente de etnocritică și antropologie literară, încearcă să refacă traseul sinuos și spectaculos al Balcanilor pornind de la operele a doi mari scriitori: Ivo Andrić și Ismail Kadare. Andrić face din temele folclorice o materie ideală din care putem înțelege cum metafora populară, de-a lungul timpului, a stat la baza și a fost cheia unor momente istorice greu de descifrat astăzi doar cu ajutorul istoriei. Kadare, prin opera lui, se angajează, din chiar primele producții literare, într-un conflict deschis cu cei care contestă umanitatea viguroasă din tradiția populară. Atât Andrić, cât și Kadare văd în tiparul folcloric nu doar un simplu punct de plecare util literaturii, ci și un element formativ și constitutiv al omului de a concepe și de a „simți“ viața. Ei dovedesc prin creația lor literară că imaginația și instinctul poetic al „omului vechi“ stau la baza raționalității radicale de astăzi.