Bine ai venit!
|
| |
Leszek Kołakowski - Principalele curente ale marxismului. Fondatorii - Curtea Veche Publishing
-20%
Hardcover

Principalele curente ale marxismului. Fondatorii

64,00 lei 80,00 lei
Primul volum din cunoscuta trilogie a lui Leszek Kołakowski, renumit filosof și istoric al ideilor polonez, precum și unul dintre cei mai importanți critici ai marxismului.

Leszek Kołakowski (n. 23 octombrie 1927, Radom, Polonia; d. 17 iulie 2009, Oxford, Marea Britanie), renumit filosof și istoric al ideilor polonez, a fost profesor de filosofie la Universitatea din Varșovia până în 1968, când a părăsit țara natală. A predat apoi la Universitatea McGill din Montréal (Canada), Universitatea Berkeley din California (SUA), Colegiul All Souls din Oxford (Marea Britanie), Universitatea Yale și Universitatea din Chicago (SUA). A primit numeroase distincții academice pentru lucrările sale și mai multe premii, printre care „Erasmus“ (1983), „Thomas Jefferson“ (1986), „Alexis de Tocqueville“ (1994), iar în 2003, „John W. Kluge“ din partea Bibliotecii Congresului Statelor Unite ale Americii pentru realizările de pe parcursul întregii cariere în domeniul științelor sociale și umaniste.

Principalele curente ale marxismului (publicată prima oară în limba polonă în 1976, apoi în 1978, în limba engleză) este cea mai cunoscută carte a sa.

O carte extraordinară din toate punctele de vedere. Pur și simplu, nu poți să îi subliniezi îndeajuns importanța. O capodoperă unică și captivantă.

Alan Ryan, Times Educational Supplement (Londra)

O operă remarcabilă, monumentală, a celui mai incisiv cercetător al marxismului. Va rămâne pentru multă vreme o carte de căpătâi în acest domeniu.

Zbigniew Brzeziński

Rar se întâlnește un asemenea gânditor, profund și lucid, care să acopere o zonă atât de amplă de analiză și care să aibă un impact atât de mare, demonstrat iar și iar, asupra politicii timpului său.

James H. Billington

Kołakowski e considerat pe bună dreptate un ilustru cetățean al Republicii Literelor din secolul al XX‑lea. E aproape imposibil să exprimi într-o simplă trecere în revistă vastitatea uluitoare a demersului său istoric privitor la doctrina marxistă, demers, cu siguranță, de neînlocuit…

Tony Judt, The New York Review of Books

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Principalele curente ale marxismului. Fondatorii - Descriere și informații

„Pentru Kołakowski nu este suficientă deplângerea catastrofei comuniste. Important este să se meargă la originile doctrinare ale proiectului mitocratic care promite «saltul din imperiul necesităţii în acela al libertăţii». Este vorba de o ambiţie nemăsurată de a forţa ritmul istoriei, de a distruge structuri, instituţii și mentalităţi în numele unui himeric «viitor luminos». Cum scrie criticul cultural Clive James: «Meritul lui Kołakowski este că ne spune de unde provine miasma. Karl Popper, Raymond Aron și alţi analiști sociologici arată felul în care marxismul a afectat totul la nivel practic. Kołakowski îl depășește chiar și pe Isaiah Berlin, arătându‑ne cum a fost afectat totul la nivel mental.»“


Vladimir Tismăneanu

Anul apariției: 2021

Prefață: Vladimir Tismăneanu

Format: 15 x 23 cm

Număr pagini: 432

Copertă: cartonată

Ediția: a II-a

Traducere: S.G. Drăgan

Autor: Leszek Kołakowski

Titlu original: The Main Currents of Marxism: The Founders

Format ediție: Hardcover

ISBN : 978-606-44-0881-5