Bine ai venit!
|
| |
Zig Ziglar - Carte de parenting-Ebook Putem crește copii buni într-o lume negativă! - Curtea Veche Publishing
Digital

Carte de parenting-Ebook Putem crește copii buni într-o lume negativă!

Dacă vă doriţi copii optimişti, încrezători în sine, perseverenţi, cu umor, afectuoşi, atenţi, loiali, responsabili, devotaţi, entuziaşti şi cu o atitudine mentală pozitivă, atunci urmaţi sfaturile din această carte.

Ziz Ziglar (1926–2012) a fost unul dintre cei mai influenți și iubiți autori de literatură motivațională din America. I‑a încredințat pe oameni că oricine poate face și poate avea mai mult. A ținut conferințe, a fost îndrumător și trainer, răspândind mesaje pline de umor și speranță. A scris peste 30 de cărți îndrăgite despre dezvoltare personală, leadership, vânzări, credință, familie și succes. Stilul său unic de a comunica și prezentările profunde l‑au făcut cunoscut în toată umea și l‑au transformat într‑o autoritate în domeniul persuasiunii și dezvoltării potențialului din fiecare om.

O carte surprinzătoare: deși are patină, respiră un aer proaspăt. Și este în același timp, cât se poate de inovatoare.

Amazon

Carte de parenting-Ebook Putem crește copii buni într-o lume negativă! - Descriere și informații

Lumea în care suntem nevoiţi să ne creştem copiii se transformă rapid. Conflictul dintre generaţii este mai acut ca oricând, iar carierele părinţilor au, de multe ori, un efect nociv asupra vieţii de familie. Mai rău, ştirile şi programele TV estompează valorile morale perene.

Zig Ziglar ne arată aici că nu sunt importante doar genele moştenite, mediul de viaţă, educaţia, anturajul sau banii. Important este şi cât timp petrecem cu copiii noştri, cum îi învăţăm ce e disciplina, în ce fel ne manifestăm iubirea părintească, ce sfaturi le dăm, câtă răbdare avem cu ei şi până unde merge toleranţa noastră.

E cazul să ne întrebăm cum ne creştem, în realitate, copiii. Îi cunoaştem, cu adevărat? Ştim ce probleme au? Ne spun ei, oare, tot ce au pe suflet? Suntem noi cei la care vin să ceară sfaturi? Cartea aceasta demonstrează un lucru simplu, dar pe care multe familii îl ignoră cu obstinaţie: părinţii determină în mod esenţial viitorul copiilor lor.

Anul apariției: 2019

Format: e-book

Traducere: Irina-Margareta Nistor

Autor: Zig Ziglar

Titlu original: Raising Positive Kids in a Negative World

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-0355-1