Carte dezvoltare personală-Ebook Reguli de aur
Scrierile pierdute
Pe parcursul vieţii lui, Napoleon Hill i-a îndemnat în permanenţă pe oameni, prin scrierile şi acţiunile sale, să devină cât mai buni cu putinţă.
El este primul şi cel mai faimos autor de cărţi motivaţionale, iar autorii renumiţi din zilele noastre care au scris cărţi din acelaşi domeniu îi datorează enorm lui Hill, atât în ceea ce priveşte valoarea, cât şi eficienţa multora dintre ideile lor.

Carte dezvoltare personală-Ebook Reguli de aur - Descriere și informații
Volumul de faţă cuprinde articolele redactate de Napoleon Hill între 1919 şi 1923, care au marcat începutul carierei sale de autor motivaţional. Adunate pentru prima oară într-o carte, aceste scrieri vădesc un spirit admirabil în înţelepciunea sa, ale cărui opinii sunt la fel de întemeiate şi astăzi ca acum aproape un secol.
Pornind de la o serie de interviuri luate de Hill unor personalităţi marcante din vremea lui, precum Carnegie, Ford şi Edison, articolele cuprinse aici vizează şi propun modalităţi testate — şi deci eficiente — prin care orice om obişnuit poate atinge succesul.
Inteligente şi elocvente, scrierile din cartea de faţă se remarcă printr-un evident fond motivaţional şi promovează perspective care continuă să fie actuale, pornind de la teme precum: capacitatea de sugestie, consolidarea încrederii în sine, legea atracţiei, persuasiune versus forţă — care sunt deja cunoscute publicului cititor al lui Hill.
Noii autori de cărţi motivaţionale au adaptat şi readaptat ideile acestuia, însă sursa originală este, fără doar şi poate, preferabilă oricărei alteia.
Pentru că, aşa cum s-a spus în repetate rânduri, viziunea lui Hill este capabilă să schimbe vieţi!
Preocupările lui Hill au vizat convingerile personale ale individului şi rolul lor în atingerea succesului.
Ca rezultat al cercetărilor întreprinse, în calitate de reporter, şi la imboldul lui Andrew Carnegie, autorul a formulat „filosofia împlinirii“, reluată în multe dintre cărţile sale, cu scopul de a dezvălui calea spre reuşită, formula prin care orice om se poate realiza atât în plan material, cât şi spiritual.
Deşi concepute cu mult timp în urmă, ideile lui Napoleon Hill sunt, în continuare, fundamentale pentru domeniul dezvoltării personale. Cea mai celebră lucrare a lui Napoleon Hill este De la idee la bani, fiind, totodată, una dintre cele mai vândute cărţi din toate timpurile.

Anul apariției: 2019
Format: e-book
Traducere: Bogdan Georgescu
Autor: Napoleon Hill
Titlu original: Napoleon Hill's Golden Rules: The Lost Writings
Format ediție: Digital
ISBN : 978-606-44-0400-8
Cărți de același autor
Ebook Reguli de aur - Cărți asemănătoare