Bine ai venit!
|
| |
John Bradshaw - Carte dezvoltare personală-Rușinea - Curtea Veche Publishing
-20%

Carte dezvoltare personală-Rușinea

De la captivitate la vindecare
57,60 lei 72,00 lei
Rușinea este sufleorul din culise și determină comportamentele toxice ‒ constrângerea, codependența și dependența ‒ care distrug familii și vieți.

JOHN BRADSHAW (1933–2016) a fost licențiat în teologie, psihologie și filozofie la University of Toronto. A absolvit ciclul postuniversitar în psihologie și religie la Rice University, apoi a fost teolog, consilier, consultant în management și lector apreciat. A format terapeuți și a susținut ateliere intensive de vindecare.

Bradshaw a moderat cinci seriale principale PBS și a fost nominalizat la Premiile Emmy. Cunoscut ca „părintele fondator al mișcării de autodezvoltare“, de‑a lungul carierei a fost un invitat frecvent la emisiunea Oprah, respectiv la CNN, MSNBC și la numeroase emisiuni de știri. John a fost selectat de colegii săi pentru „Topul celor mai influenți o sută de scriitori care au tratat sănătatea emoțională în secolul al XX‑lea“.

Rolurile pe care le jucăm și prefăcătoria sunt forme ale minciunii. Promovăm prefăcătoria și minciuna ca mod de viață, iar un astfel de trai provoacă o scindare interioară, ne învață să ne ascundem și să ne acoperim rușinea toxică, adâncindu‑ne astfel în propria izolare și singurătate.

John Bradshaw

Cu cât aflăm mai mulți secretele întunecate ale acestei emoții distructive, cu atât mai puțină putere și control va avea ea asupra noastră. Rușinea este un ghid minunat atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiștii în psihologie, din care aflăm geneza rușinii, felul în care este transmisă la nivel inconștient de către familie și modurile multifațetate prin care îți ruinează viața atunci când nu ești conștient de prezența ei.

Elena-Carmen Țuca, psihologă

Putem alege moduri creative în care societatea, școala și religia noastră să contracareze dinamica formării identității bazate pe rușine. O astfel de cercetare este crucială, plasându‑ne efectiv în direcția identificării unei modalități prin care să prevenim dependența, violența și infracțiunile.

John Bradshaw

Carte dezvoltare personală-Rușinea - Descriere și informații

„Oh, deci așa se numește sentimentul acela care se ține ca scaiul de tine ani și ani, care te roade pe dinăuntru și îți dă viața peste cap!“ ai putea exclama citind Rușinea.

Rușinea te face să te simți lipsit de importanță. Nu te mai iubești așa cum ești și cauți în permanență o completare exterioară. Astfel, devii o „faptă umană“. Când suferi de rușine toxică, îți este imposibil să fii tu însuți, iar sinele tău adevărat rămâne ascuns, în timp ce afișezi un altul, cu totul diferit.

Cartea lui John Bradshaw este un titlu clasic care a ajutat milioane de oameni să-și identifice rușinea, să-i înțeleagă resorturile, să ia măsuri și să se elibereze de sentimentele de apăsare care îi legau de greșelile trecutului.

Anul apariției: 2024

Format: 13 × 20 cm

Număr pagini: 464

Traducere: Anastasia Ilie

Autor: John Bradshaw

Titlu original: Healing The Shame That Binds You

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1665-0

Cărți de același autor
Rușinea - Cărți asemănătoare