Bine ai venit!
|
| |
Dale Carnegie, Dr. Joseph Murphy, Napoleon Hill - Carte dezvoltare personală-Ebook Secretele celor trei maeștri ai succesului pentru a-ți schimba viața - Curtea Veche Publishing
Digital

Carte dezvoltare personală-Ebook Secretele celor trei maeștri ai succesului pentru a-ți schimba viața

Cum se traduce dorința în realitate?

Dale Carnegie (24 noiembrie 1888), pe numele lui real Dale Carnagey, s‑a născut într‑o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men's Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX‑lea. În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său.

Recunoscut recent de către Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.

Dr. Joseph Murphy (1898–1981) a fost un scriitor american născut în Irlanda, reprezentant al mișcării Gândirea Nouă (New Thought) și creatorul Bisericii Științei Divine. A făcut un doctorat în psihologie la University of Southern California și a studiat filozofia orientală. După ce prima lui soție a murit în 1976, s-a recăsătorit cu o altă practicantă a Științei Divine, care îi fusese mult timp secretară. Și-a mutat sediul în Laguna Hills, California, unde a trăit tot restul vieții. Soția sa, dr. Jean Murphy, i-a continuat activitatea. Murphy a scris peste 30 de cărți, dintre care multe au devenit imediat bestsellere, vânzându-se în milioane de exemplare în întreaga lume.

Napoleon Hill (1883–1970) este unul dintre părinții literaturii motivaționale americane și se numără printre cele mai sonore nume ale genului. A migrat de la jurnalism la drept, a lucrat pentru Andrew Carnegie și a evoluat rapid din punct de vedere profesional, ajungând consilier al unor importanți oameni de afaceri și lideri precum Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, Mahatma Gandhi, Thomas Edison și Henry Ford. Hill a fost preocupat de rolul pe care îl îndeplinesc convingerile personale ale individului în atingerea succesului. La imboldul lui Andrew Carnegie, cercetările autorului au fost fructificate prin formularea „filozofiei împlinirii“, care dezvăluie cum orice om poate parcurge firesc pașii spre împlinire, atât în plan material, cât și spiritual.

Oare cum ar fi arătat viața mea, fară ajutorul filosofiei lui Napoleon Hill?

Og Mandino

Joseph Murphy vă pune la dispoziție o lectură de calitate, cu multe idei și tehnici eficiente.

New connexion journal

Dale Carnegie pare să nu fi spus niciodată lucruri mai relevante ca acestea!

The Times

Carte dezvoltare personală-Ebook Secretele celor trei maeștri ai succesului pentru a-ți schimba viața - Descriere și informații

Trei personalităţi marcante din lumea afacerilor îşi dezvăluie secretele, într-o antologie ce reuneşte viziunile lor asupra vieţii, astfel încât tu să dobândeşti o imagine de ansamblu care să te ajute să faci bani. Vei învăţa să-ţi foloseşti incredibila putere a psihicului pentru a atrage prosperitatea în viaţa ta.

Napoleon Hill a fost unul dintre primii şi cei mai faimoşi autori americani de cărţi motivaţionale. Ideile cuprinse în lucrările sale sunt actuale şi în zilele noastre.

Dale Carnegie a scris nenumărate cărţi şi a susţinut conferinţe în care a instruit oamenii în arta vorbirii în public. Metodele sale sunt atât de apreciate, încât Fundaţia Carnegie atrage şi în prezent mii de persoane interesate de îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi.

Joseph Murphy a explicat pe înţelesul tuturor principiile universale după care funcţionează societatea, ajutând astfel multe persoane să-şi schimbe fundamental viaţa şi devenind unul dintre pionierii spiritualităţii moderne.

Anul apariției: 2015

Format: e-book

Traducere: Mihaela Popescu, Roxana Măciucă

Autor: Napoleon Hill, Dale Carnegie, Joseph Murphy

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-0984-3

Cărți de același autor
Ebook Secretele celor trei maeștri ai succesului pentru a-ți schimba viața - Cărți asemănătoare