Bine ai venit!
|
| |
Costin C. Kirițescu - Sistemul bănesc al leului și precursorii lui Vol. I - Curtea Veche Publishing
Hardcover

Sistemul bănesc al leului și precursorii lui Vol. I

171,15 lei
În acest prim volum, Costin C. Kirițescu tratează în prima parte precursorii leului în formațiunile precapitaliste, iar în a doua parte, geneza și modificările aduse sistemului bănesc al leului, precum și rezultatele aplicării lui în capitalism.

COSTIN C. KIRIȚESCU (1908–2002), profesor și academician, și-a susținut în anul 1934 teza de doctorat în economie la Universitatea „Friedrich Wilhelm“ din Berlin. Întors în țară, s-a angajat la BNR, unde a fost inițial repartizat într-o muncă mult inferioară pregătirii sale, înainte de a lucra la Serviciul Studii. Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, a fost deposedat de bunurile sale și obligat să părăsească BNR, dedicându- se cercetării economice. Această perioadă de recluziune a condus, paradoxal, la elaborarea unei opere științifice impresionante. Costin C. Kirițescu este autorul a peste 400 de studii și articole apărute în diverse publicații din țară și străinătate.


Angajat ulterior alternativ la Banca Națională a României și la Ministerul de Finanțe, profesorul Costin C. Kirițescu a făcut parte din echipa care a negociat, la începutul anilor ’70, aderarea României la Fondul Monetar Internațional și la Banca Mondială.


În ultima parte a vieții, a revenit la Banca Națională a României, instituție din al cărei Consiliu de administrație a făcut parte în perioada 1991–1998. În această calitate, a propus și a obținut reînființarea Colecției Biblioteca BNR.

Lucrarea sa capitală, Sistemul bănesc al leului și precursorii lui, în trei volume, constituie o istorie a antecedentelor, a genezei și a funcționării sistemului monetar național al României.

Valoarea cărților „Profesorului de Monedă“, cum îl ține minte istoria, este larg recunoscută drept excepțională. Cap de listă este, incontestabil, tratatul enciclopedic în trei volume Sistemul bănesc al leului și precursorii lui. Tratat pentru care a primit Premiul Academiei Române și în care – cum explică însuși autorul – a căutat să lege evoluția circulației monetare din țara noastră de evoluția politicii, economiei și finanțelor țării, fără de care nu putea să fie înțeleasă complicata dinamică a acestei evoluții.

Acad. Mugur Isărescu

Sistemul bănesc al leului și precursorii lui Vol. I - Descriere și informații

Volumul I al Sistemului bănesc al leului și precursorii lui pornește încă de la condițiile apariției primelor monede pe teritoriul României. Sunt tratate, astfel, monedele orașelor pontice și monedele macedonene, precum și monedele din Dacia în perioada Burebista–Decebal. Prima parte a volumului mai cuprinde monedele în circulație între secolele II–XIX. Partea a doua a volumului este consacrată creării sistemului bănesc al leului și funcționării lui în perioada capitalismului incipient. Sunt jalonate principalele etape și transformări: adoptarea sistemului monetar național cu bază bimetalistă, respectiv emisiunea și circulația biletelor ipotecare (banii de hârtie) și crearea sistemului de credit capitalist în România (bancnotele Băncii Naționale), precum și renunțarea la bimetalism și adoptarea monometalismului-aur ca bază a sistemului bănesc al leului.  

Anul apariției: 2024

Format: 15.5 × 23 cm

Număr pagini: 520

Autor: Costin C. Kirițescu

Titlu original: Sistemul bănesc al leului și precursorii lui Vol. I

Format ediție: Hardcover

ISBN : 978-606-44-1793-0