Carte ficțiune-Tango în oglinzi

Proza Cameliei Radulian este dramatică, de o expresivitate violentă, dovedește un remarcabil talent literar. Reușește, în cuvinte puține, să răscolească sufletul cititorului.

Camelia Radulian este mereu surprinzătoare! Sufletul ei are flăcări de soare, raze lunare, răcori de fântână adâncă. Are talent cu carul, cu căpița, cu hambarul, dă pe dinafară! Uneori te obosesc doar frumusețile, mai vrei și altceva, cuvintele ei sunt talentate, ce mai tura-vura, se lipesc oricum frumos, chiar dacă vorbește despre funduri spălate… Talentul e, la fel ca apa de acolo, temelia!

O proză scurtă cu ecouri etice profunde.

Titlul ne insuflă imaginea unor povestiri în mișcare, în pași de dans, îmbrăcate pe portativul al unui limbaj colorat și invaziv, prin acuitate și expresivitate. Camelia Radulian scrie o excepțională proză obiectivă și picturală, cu intense intarsii de psihanaliză subiectivă, de o luciditate paroxistică și de o mare forță.

Observațiile sale ne amintesc vorbele lui I.L. Caragiale: „Voiești să cunoști lumea? Privește-o de aproape. Voiești să-ți placă? Privește-o de departe.“

Camelia Radulian este și o scriitoare cu profunde atitudini justițiare. Aderarea empatică la tribulațiile lumii noastre de jos în contrapartidă cu cea de sus nu rămâne singura preocupare a autoarei, ci o interesează, trăgând semnale de alarmă, tot ce ține de mersul spre tehnologizare extremă a unei societăți universale actuale.

Proza Cameliei Radulian se distinge prin notaţiile precise şi sobre, prin atenţia acordată alcătuirii textului narativ, cu relieful său fluid şi în acelaşi timp consistent. La toate acestea se adaugă darul observaţiei acute, în secvenţe şi detalii ce presupun fineţe stilistică şi psihologică. Viziunea epică e modernă, prin fluenţa narativă şi cromatica incisivă sau melancolică, autoarea alternând contrapunctic sarcasmul, adecvarea la real, tensiunea subiectului, prin care trăiri şi emoţii sunt fixate în rama unui destin, în care întâmplarea şi predestinarea se întâlnesc benefic.

Camelia Radulian demonstrează nu numai o stăpânire a tehnicii narative ori descriptive, ci și o extrem de largă plajă lexicală. În plus – un spirit de observație pe linie caragialiană. La fel ca autorul Schițelor, pare a simți „enorm“ și a vedea „monstruos“, invitând cititorul să o urmeze în cunoașterea lumii înconjurătoare.