Bine ai venit!
|
| |
Mihai-Alexandru Pleșu - Ebook Texte cu vedere la stradă - Curtea Veche Publishing
Digital

Ebook Texte cu vedere la stradă

Un soi de jurnal. Compulsiv. Zece ani de Românie presărată cu Europa, zece ani de străzi, evenimente, politicieni și vedete, zece ani de filme, context, oameni și intersecții. Texte-scrâșnet scrise cu furie, umor și blândețe. O recapitulare subiectivă a ultimului deceniu prepandemic.

Mihai-Alexandru Pleșu (n. 1972) este ceramist și restaurator de pictură murală. S-a format la Liceul „Nicolae Tonitza“, apoi pe șantierele maestrului Nicolae Sava, în cadrul stagiilor de restaurare ale Patriarhiei Române și, nu în ultimul rând, în cercurile intelectualității românești din anii ʼ70 și ʼ80, printre Ion Băieșu, Fănuș Neagu, Mihai Oroveanu, Maria Cocea, Johnny Răducanu și Neagu Djuvara. Mai târziu a urmat cursurile Universității Naționale de Arte din București.

A participat la restaurarea unor situri importante din România, printre care mănăstirea Brâncoveni, biserica mănăstirii Lupșa și biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava. În anii ʼ90 a devenit fondator al publicației Le fil franco-roumain, difuzată exclusiv în Franța cu scopul de a atrage cetățeni francezi în mediul cultural și de afaceri românesc. A avut câteva emisiuni la radio și una la televiziune, a lucrat douăzeci și cinci de ani în publicitate ca art director, a plecat de câteva ori din România și tot de atâtea ori s-a întors. Este practicant al tirului cu arcul și, în câteva rânduri, campion al Federației Române de Tir cu Arcul la divizia de arc tradițional. Fondator de școală, și-a propus să dezvolte creativitatea copiilor prin metode neconvenționale. În 2015 a realizat replica Mormântului Hypogeu din necropola Tomis, comisionată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică. Este prima replică 1:1 a unui monument funerar de pe teritoriul României, datând de la începutul secolului al IV-lea, altminteri nevizitabil din rațiuni de conservare. Astfel, lucrarea aduce la îndemâna publicului un obiectiv de importanță majoră, actualmente expus la Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța. Printre alte proiecte recente ale lui Mihai-Alexandru Pleșu se numără galeria de artă cu profil expresionist PleshooContemporary și atelierele de ceramică Telurik.

Scrie noaptea, compulsiv și tranșant, despre realitățile sociale, culturale și politice de care se lovește ziua. 

Avertisment pentru cititori! Ce-i aici e o aglomerare de furie, deznădejde, neputință, dorință, speranță, sterilitate. Sunt gândurile cuiva care și-a petrecut ultima jumătate de secol căutându-se fără să își găsească locul, modelând în lut fără să știe de ce, pictând fără să aștepte recompensă, restaurând fără să participe la inaugurare. Nu veți găsi o eleganță cursivă presărată cu umor elevat și profunzime erudită. Sunt gânduri răzlețe, țâșnite din viață, întâmplări brutale prin care trecem toți, un drum întru aflarea drumului. Descoperiți un alt Pleșu, Mihai de această dată, frust, cinstit, disecat și în pielea goală. Bon courage, cititori!

Mădălina Rădulescu

Autorul acestor pagini nu își propune să educe pe cineva, nici să informeze ori să disece lumea în care trăim. Ci doar să o surprindă din unghiul celui care nu își cenzurează mirarea, emoția, neputința, stările sau exprimarea și să o treacă prin filtrul unui om liber, sincer cu el însuși și cu cititorul său. Asta iese când vrei să te iei în serios neluându-te în serios: texte cu vedere la stradă, la oameni, la viață. Fiecare generație merită un Pleșu.

Rafael Marinescu

Ebook Texte cu vedere la stradă - Descriere și informații

Când scrie, Mihai Pleșu se ține bine de un principiu: „Io pot să scriu, iar voi puteți alege să nu citiți.“ Așadar, acordându-i potențialului cititor, din capul locului, maxima libertate, autorul și-o acordă implicit lui însuși. Foarte des, asta înseamnă că Mihai Pleșu scrie neținând cont de sensibilitățile unuia sau ale altuia. De fapt, nu ține cont de sensibilitățile nimănui. Loial până la capăt își rămâne doar sieși. Dar nu ca eu răzleț prin timpul care i-a fost dat, la cheremul hazardului, ci puternic ancorat în ceea ce a primit de la predecesori – părinți, prietenii părinților, profesori, mentori – și se consideră dator să le transmită generațiilor următoare.


E o cheie de lectură pe care o propun cititorului liber ca pe un îndemn la neîmpiedicare în aparențe și concluzii pripite. Scrisul lui Mihai Pleșu e un scris-scrâșnet, care încastrează clocotul clipei în care a izbucnit și îl asumă până la capăt, dincolo de clipă. Textele lui, viscerale și puse în mișcare de un acut discernământ, depun mărturie pentru un fel de obrăznicie care nu este altceva decât golănia bunului-simț.


Pagină cu pagină, vom coborî tot mai adânc în stradă și în noi.


Anca-Maria Pănoiu

Anul apariției: 2022

Prefață: Anca-Maria Pănoiu

Format: e-book

Autor: Mihai-Alexandru Pleșu

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-1129-7