Bine ai venit!
|
| |

Carte ficțiune-Zâtul

55,00 lei
Peisajul magic al basmelor rusești și realităţile luptei pentru supravieţuire constituie fundalul căutării de sine și al aventurilor tânărului Benedikt, într-o lume postapocaliptică, în care un regim totalitar a preluat puterea.

Tatiana Tolstaia s-a născut în 1951 la Sankt Petersburg (pe atunci, Leningrad), într-o familie de scriitori din care au făcut parte și Lev și Aleksei Nikolaevici Tolstoi.

După obținerea diplomei în limbi clasice la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, Tatiana lucrează câțiva ani într-o editură din Moscova, iar pe la mijlocul anilor 1980 începe să publice povestiri în revistele literare ale vremii. Spre sfârșitul anilor 1980 pleacă în Statele Unite, unde predă, vreme de un deceniu, la câteva universități importante, după care revine în Rusia.

Cunoscută pentru eseurile caustice asupra vieții rusești contemporane, Tatiana Tolstaia devine corealizator al unui popular talk-show pe teme culturale și politice. Scrierile ei au apărut în publicații consacrate, precum The New Yorker și The New York Review of Books.

O capodoperă postmodernă de talia Sufletelor moarte, de Gogol, și a Focului palid, de Nabokov.

The Times Literary Supplement

Zâtul are câte ceva din toate: este deopotrivă brutal și generos, particular și universal, sumbru și ilar, clasic și absolut inedit.

Jonathan Safran Foer

Tragic și amuzant, tulburător și plin de speranţă, Zâtul este un excepţional și temerar portret al Rusiei, o naţiune ce poartă blestemul conducătorilor săi și binecuvântarea literaturii. Tatiana Tolstaia este una dintre aceste binecuvântări.

Gary Shteyngart

Vitalitatea explozivă a imaginaţiei și ludicitatea debordantă o plasează pe Tatiana Tolstaia pe acea unică descendenţă de autori satirici și suprarealiști care se întinde de la Gogol până la Bulgakov.

The New York Times Book Review

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Carte ficțiune-Zâtul - Descriere și informații

Moscova se află într-o nouă Epocă de Piatră, unde birocraţia și tirania sunt regulile fundamentale cărora trebuie să se supună oricine ține la viața lui. Benedikt lucrează ca scrib, copiind manuscrise atribuite unui singur om – dictatorul aflat la putere, singurul care are voie să scrie cărți și care are acces la operele clasicilor, considerate periculoase pentru oamenii de rând. Astfel, sistemul totalitar pune ghearele pe artă, o transformă în capital și face ca în numele ei să se comită crime. În acest context, Benedikt descoperă plăcerea lecturii și ajunge să ucidă pentru a mai citi o Carte și pentru a avea acces la un trai mai bun, dobândit prin căsătoria cu fiica unuia dintre oamenii puternici ai statului.


Dar toate acestea până când? Care este prețul care trebuie plătit pentru artă? Unde începe și unde se termină libertatea atunci când ai acces la Carte? Cum arată puterea atunci când unitatea ei de măsură este arta? Tatiana Tolstaia dă glas acestor întrebări în Zâtul și ghidează cititorul spre răspunsurile posibile, pe care să le găsească, însă, de unul singur.

Anul apariției: 2020

Format: 13.0 x 20.0 cm

Număr pagini: 304

Ediția: a II-a

Traducere: Luana Schidu

Autor: Tatiana Tolstaia

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0148-9