REGULAMENTUL OFICIAL AL CONCURSULUI “SUMMERBRAIN 2021 CHALLENGE”

Perioada: 08.06 – 12.07.2021

Secțiunea 1 –  Organizatorul

  1. Organizatorul acestei campanii promoționale (numită în cele ce urmează “Campania”) este compania Curtea Veche Publishing cu sediul  în Bucureşti, str. Aurel Vlaicu nr. 35 numită în cele ce urmează „Organizator”.
    1. Campania se va derula în conformitate cu prezentul regulament (“Regulamentul”), care este obligatoriu pentru toți participanții. Campania este organizată și se desfășoară pe întreg teritoriul României, iar premiul se vor livra doar pe teritoriul României.
    2. Concursul se va desfăşura conform prevederilor prezentului regulament care este obligatoriu pentru toți participanții, denumit în cele ce urmează „Regulamentul Oficial”.
    3. Regulamentul Oficial este întocmit şi va fi făcut public conform legislației aplicabile din România prin publicarea pe site-ul Curtea Veche Publishing  http://curteaveche.ro/summerbrain/ , fiind disponibil în mod gratuit oricărui participant pe întreaga durată a Campaniei potrivit celor menționate țn Secțiunea 3.
    4. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după anunțareaîn mod public a modificărilor respective prin intermediul acelorași canale de comunicare prin care Regulamentul Oficial a fost făcut public anterior, precum și prin notificarea autorităților competente, după caz, dacă modificările efectuate necesită o astfel de notificare.

Secțiunea 2 –  Durata şi locul de desfăşurare al Concursului

  1. Concursul „Summerbrain 2021 challenge”se desfăşoară în perioada 08.06.2021 – 12.07.2021 într-o singură etapă.
  2. Concursul este organizat şi se desfăşoară pe întreg teritoriul Romaniei în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, prin intermediul site-ului www.curteaveche.ro

Secțiunea 3 – Drept de participare

Concursul este deschis oricărei persoane fizice care îndeplineşte cumulativ următoarele condiții:

  1. Să aibă domiciliul stabil în România;
  2. Angajații organizatorului, ai distribuitorilor acestuia şi ai altor companii implicate în Concurs, precum şi rudele până la gradul al II lea inclusiv ale acestora (copii/părinți, frați/surori, bunici/nepoți de gradul al doilea) sau soțul/soția nu au dreptul de a participa la Concurs.
  3. Se pot înscrie în vederea participării în concurs numai persoanele fizice (Participanții) cu domiciliul sau reședința în Romania și care au împlinit vârsta de 18 ani până la data de  08.06.2021

Secțiunea 4 –  Regulamentul oficial al Concursului

  1. Regulamentul oficial al Promoției este disponibil oricărui solicitant, în mod gratuit, pe întreaga durată a concursului, în oricare dintre următoarele modalități:
    • în format electronic, prin accesarea site-ului : www.curteaveche.ro/blog/regulamentsummerbrain
    • în urma unei solicitări scrise trimise la adresa organizatorului Bucureşti, str. Aurel Vlaicu nr. 35  Potrivit liberei decizii a Organizatorului, Concursul poate fi mediatizat, în scopul informării publicului, inclusiv prin intermediul unor materiale publicitare şi/sau cu rol informativ. Informațiile pe care astfel de materiale le pot conține vor fi interpretate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
  2. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica şi/sau completa Regulamentul, precum şi dreptul de a suspenda şi/sau înceta şi/sau întrerupe desfăşurarea Concursului. Orice modificări/completări aduse prevederilor acestui Regulament vor fi cuprinse în acte adiționale şi vor fi comunicate către public prin publicarea pe site-ul www.curteaveche.ro/blog/regulamentsummerbrain

Secțiunea 5 – Mecanismul de desfăşurare a concursului

  1. Pentru înscrierea valabilă în vederea participării la Promoție este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
    • Participantul  trebuie să aibă drept de participare potrivit prevederilor Secțiunii 3 de mai sus.
    • Înscrierea se va face exclusiv în perioada Concursului menționată la Secțiunea 2 de mai sus.

Participanții trebuie:

Să comande cărți de minim 50 lei pe site-ul www.curteaveche.ro folosind unul din codurile de reducere ale campaniei (SUMMERBRAIN/ DRAMAZOANELE30 / IRINASSW30/FAIAR30) în perioada 08.06.2021 – 12.07.2021. Doar comenzile valide care au folosit unul dintre coduri vor intra în tragerea la sorți. Participanții pot câștiga un IPad 8 2020, un tote bag și un voucher în valoare de 300 RON, valabil până la finalul anului 2021 pe site-ul www.curteaveche.ro.

2. Concursul se încheie în data de 12.07.2021, ora 23:59 Orice înscriere ulterioară acestei date este nevalidă.

3.Înscrierile  efectuate în cadrul perioadei vor intra automat în concurs pentru premiul aferent respectivei perioade, premii ce va fi trimis fiecărui câstigător.

4.Publicarea câștigătorului se face după terminarea perioadei de inscriere, pe pagina de Instagram https://www.instagram.com/curteavechepublishing/, în story și pe mailul sau telefonul folosit la comandă.

5. Toate comenzile valide aferente perioadei intră în extragere.

Pentru ca o intrare să fie validă, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • utilizatorul să fi comandat de minim 50 lei de pe site-ul www.curteaveche.ro în perioada 08.06.2021 – 12.07.2021 folosind unul dintre codurile campaniei (SUMMERBRAIN/ DRAMAZOANELE30 / IRINASSW30/FAIAR30)  
  • Comenzile trebuie să fi fost confirmate și recepționate. Nu intră în concurs comenzile care au fost returnate.
  • Participantul este unic responsabil asupra unor consecințe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a participării în acest concurs;

Secțiunea 6. Premiile şi valoarea premiilor

În cadrul Campaniei „Summerbrain 2021 challenge” se vor trage la sorți 1 câștigător – și se va acorda 1 premiu,  câștigătorul va primi ca premiu un Apple 10. 2-inch iPad 8 Wi-Fi 32GB – Silver, un tote bag și un voucher în valoare de 300 RON, valabil până la finalul anului 2021 pe site-ul www.curteaveche.ro

Pachetul promoțional oferit ca premiu poate fi vizualizat în anexa 1 la acest regulament.

  1. Valoarea individuală a pachetului promoțional oferit ca premiu este 2.243 ron cu TVA inclus.
  2. Premiile nu pot fi înlocuite cu alte premii şi nici nu se poate acorda contravaloarea lor în bani. În cazul refuzului vreunui câştigător de a beneficia de premiu (prin refuzul unui câştigător însemnând că respectivul câştigător nu doreşte să intre în posesia premiului, iar refuzul este manifestat expres și neechivoc) acesta va pierde dreptul de atribuire a premiului, fără nicio despăgubire din partea Organizatorului,.
  3.  În cazul imposibilității validarii unui posibil câștigător extras conform prezentului Regulament, acesta va pierde dreptul de atribuire a premiului, fără nicio despăgubire din partea Organizatorului, Organizatorul urmând a trece la validarea altui câştigător dintre rezervele extrase, în ordinea extragerii acestora. În cazul în care Organizatorul nu poate valida drept câştigător nicio altă rezervă, îşi rezervă dreptul de a nu mai atribui premiile astfel neacordate.

Secțiunea 7. Procedura pentru validarea şi acordarea premiilor

  1. Premiile vor fi acordate prin tragere la sorâi, utilizând random.org un program computerizat specializat de extragere aleatorie și câștigătorii vor fi anunțați în story pe pagina de Instagram https://www.instagram.com/curteavechepublishing/
16.07.2021 Pentru înscrierile din perioada 08.06.2021 ora 12 :00 – 12.07.2021   ora 23 :59
  1. La tragerea la sorți participă toate înscrierile valide înregistrate pe perioada de desfășurare a campaniei.
  2. În cadrul acestei Campanii se va extrage 1 câștigător, şi 2 rezerve pentru acesta.
  3. Potențialul câștigător nu va fi validat şi se va apela la prima rezervă în ordinea în care acestea au fost desemnate, în următoarele condiții:
    • Dacă potențialul câștigător nu a îndeplinit toate condițiile din prezentul regulament;
    • Dacă un câștigător nu poate sau nu vrea să urmeze procedura care trebuie îndeplinită pentru a beneficia de premiul câştigat;
    • Dacă datele de contact furnizate nu sunt reale și/sau nu permit, din orice motiv, contactarea potențialilor câștigători în perioada relevantă și/sau trimiterea premiului, conform prezentului regulament.
  4. În cazul în care nici potențialii câștigători şi nici rezervele aferente nu pot fi validați, premiile nu se vor acorda, rămânând în posesia Organizatorului. Prin înscrierea în concurs, participanții îşi asumă răspunderea ca datele corespunzătoare contului personal le aparțin în totalitate. Organizatorul nu işi asumă responsabilitatea pentru înscrierea unor date incorecte sau a unor date care aparțin altor persoane.
  5. Premiul va fi expediat prin curier către participant în maxim 15 zile lucrătoare de la validarea lui ca şi câştigător;

Sectiunea 8 –  Intrarea în posesia premiului

  1. Potențialul câştigător va fi publicat în story pe pagina de Instagram https://www.instagram.com/curteavechepublishing/, iar după anunțarea câștigătorului acesta va fi contact și prin emailul sau telefonul pe care l-a trecut în contul său atunci când a făcut comanda.
  2. Drept urmare, pentru a intra în posesia premiului, potențialul câştigător trebuie să contacteze Organizatorul în termen de 48 de ore de la anunțarea câștigătolui pe mail sau pe canalele de social media ale organizatorului https://www.facebook.com/CurteaVechePublishing sau https://www.instagram.com/curteavechepublishing/    şi să comunice printr-un mesaj privat următoarele date: nume, prenume, număr de telefon de contact, data naşterii, adresa unde urmează să i se livreze premiul. În cazul în care potențialul câștigător nu a contactat Organizatorul în cele 48 de ore după afișarea listei de câștigători, Organizatorul va atribui premiul rezervei aferente.
  3. Premiile nu sunt transmisibile unor alte persoane.
  4. Premiile rămase neacordate în cadrul Concursului vor rămâne la dispoziția Organizatorului.
  5. Premiile vor fi expediate către potențialii câștigători în maxim 15 zile lucrătoare de la validarea acestora ca și câștigători.

Secțiunea 9 – Angajamente

Participarea la această promoție implică acceptul participanților ca numele și prenumele să poată fi utilizate ulterior de Organizator în alte materiale publicitare, incluzând dar nelimitându-se la pagina de Facebook Curtea Veche Publishing, pagina de Instagram Curtea Veche Pulishing și site www.curteaveche.ro

Secțiunea 10 – Răspundere

  1. Prin participarea la Campanie participantul declară pe propria răspundere că a luat la cunoştință şi este de acord cu următoarele:
    • Participantul este singur răspunzător pentru orice declarație făcută în legătură cu Campania sau cu oricare dintre datele sale personale;
    • Participantul declară că nu sufera de afectiuni fizice sau psihice care să facă imposibilă utilizarea premiilor;
    • Participantul este conştient de condițiile normale de utilizare a premiilor şi poate face uz de acestea fără a constitui o amenințare la adresa sănătății şi integrității sale corporale şi/sau a celor din jur.

Secțiunea 11 – Datele cu caracter personal 

  1. Prin prezentul Regulament, Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului UE nr. 679/2016 și ale Legii 363/2018, cu toate completările și modificările ulterioare, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal pe durata Campaniei
  2. Datele cu caracter personal  colectate  în  cadrul  acestei  Campanii nu vor fi dezvăluite către terți cu excepția cazurilor în care Organizatorul trebuie să respecte obligațiile impuse de legislatia în vigoare.
  3. Participantul la Campanie are, conform Regulamentului UE  nr. 679/2016 și Legii 363/2018, cu toate completările și modificările ulterioare, următoarele drepturi: dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție asupra datelor  şi dreptul de opoziție. În vederea exercitării acestor drepturi, participantul la Campanie va transmite o cerere scrisă, datata şi semnată, către Organizator, la sediul social al acestuia, menționat la Secțiunea 1 de mai sus.
  4. Participanții au dreptul de a obține de la Organizator, la cerere şi în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care îi privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta şi au, de asemenea, dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situația lor particulară, ca datele care îi vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. Participanții au dreptul de a solicita, printr-o cerere scrisă adresată Organizatorului, ştergerea, rectificarea, blocarea, actualizarea sau transformarea datelor personale în date anonime în conformitate cu prevederile legii. În vederea exercitării acestor drepturi, Participantul la Campanie va transmite o cerere scrisă, datată şi semnată către Organizator.

Secțiunea 12 – Taxe si impozite 

  1. Taxele şi impozitele aferente Premiului la data acordării, vor fi suportate de Organizator. Orice alte obligaţii de natură fiscală sau de orice altă natură (de exemplu contribuţii sociale datorate conform legii) în legătura cu Premiul sunt în sarcina exclusivă a câştigătorului acestuia
  2. Organizatorul ia act de faptul că în conformitate cu prevederile Codului fiscal, veniturile obţinute de câştigătorul premiului care are o valoare de peste 600 (şasesute) lei sunt impozabile. În eventualitatea acestui caz, Curtea Veche Publishing., în calitate de Organizator se obligă:
    • să îndeplinească formalităţile privind plata şi declararea impozitului pe veniturile din premii conform prevederilor Codului fiscal;
    • să achite pentru câştigător, în termenul prevăzut de legislaţia fiscală, valoarea impozitului datorat pe venitul realizat de câştigător prin acordarea premiilor.
  3. Orice alte obligaţii de natură fiscală sau de orice altă natură, în legătură cu acestea, fiind în sarcina exclusivă a Participantului validat ca şi câştigător.

Sectiunea 13 – Întreruperea campaniei înainte de termen  

Campania va putea fi întreruptă doar în caz de forță majoră sau printr-o decizie a Organizatorului, decizie ce va fi anunțată public şi care va respecta prevederile legale. În cazul întreruperii acestei Campanii, Organizatorul nu îşi asumă niciun fel de răspundere referitoare la premiul care ar trebui oferit în urma îndeplinirii condițiilor de premiere survenite ulterior acestei date.

Secțiunea 14 – Litigii  

Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanții la prezenta Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibiăa, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătoreşti române competente de la sediul Organizatorului.

În conformitate cu prevederile Regulamentul UE nr. 679/2016 și cele ale Legi nr. 368/2018 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, subscrisa declarăm că suntem de acord cu prelucrarea lor, în vederea întocmirii actului notarial și cu furnizarea informațiilor referitoare la datele noastre personale și la conținutul actului notarial către autoritățile abilitate de lege, la cererea acestora.

Anexa 1

Premiul :

1. 1 x Apple 10. 2-inch iPad 8 Wi-Fi 32GB – Silver

2.  1 x Tote bag

3. 1 x voucher 300 RON pentru site-ul www.curteaveche.ro